Connect with us
Cod galben de ploi şi vânt în vestul, centrul şi nordul ţării

Vremea

Cod galben de ploi şi vânt în vestul, centrul şi nordul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi şi vânt pentru mai multe judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării, valabil de sâmbătă de la ora 18.00 până duminică la ora 20.00.

„În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, se vor semnala local. Vor fi cantități de apă de peste 15…20 l/mp și izolat 25…30 l/mp.

În zona Munților Apuseni, nordul Carpaților Orientali, Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 40…50 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1500 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada”, se arată în informarea ANM.

Potrivit meteorologilor, intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în celelalte regiuni, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari (50…65 km/h) în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top