Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 15 mai, o atenționare de Cod galben, conform Agerpres. Astfel vom experimenta instabilitate atmosferică accentuată care va fi valabilă până sâmbătă dimineața în nu mai puțin de 13 județe. Află mai multe detalii din rândurile de mai jos.
Conform prognozei, în intervalul ora 13:00, 15 mai până la ora 03:00, 16 mai vom avea instabilitate atmosferică în nord-vestul și centrul țării. Spre seară se va deplasa și în jumătatea nordică a Moldovei. Instabilitatea se va accentua și se va manifesta prin descărcări electrice, dar și intensificări ale vântului cu rafale de peste 60-70 km/h.
În zonele înalte de munte vântul va sufla cu 80-90 km/h. Vor fi vijelii, căderi de grindină și averse care pot ajunge să aibă caracter torențial. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 25l/mp.
Noua avertizare de cod galben de ploi și vijelii vizează următoarele județe: Bistrița – Năsăud, Botoșani, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare şi Suceava.
ANM a precizat că acest tip de fenomene meteorologice vor fi întâlnite și în restul teritoriului, dar ariile vo fi mai restrânse și intervalele de timp mult mai scurte.
Astăzi vremea în București va înregistra o scădere ușoară de temperatură, până la 28 grade Celsius, dar tot va fi destul de cald pentru această perioadă a anului. Atmosfera va fi schimbătoare, iar vântul din ce în ce mai insistent.
Vremea în București în weekend va fi parțial înnorată, iar temperaturile vor fi cuprinse între 21-27 grade Celsius. Sâmbătă vremea va fi caldă, iar duminica se va înnora și temperaturile vor scădea. Vântul va deveni mai puternic, ajungând până la 45 km/h. În ceea ce privește săptămâna viitoare, cerul va fi predominant noros, cu nori înalți, iar temperaturile se vor situa la peste 20 grade Celsius.
Acest site foloseste cookies.
Read More