UPDATE: Cod Galben de intensificări ale vântului. Cod portocaliu de ninsori

02.12.2016
UPDATE: Cod Galben de intensificări ale vântului. Cod portocaliu de ninsori

Cod galben de ninsori la munte și internsificări ale vântului, emis de ANM pentru intervalul 2 – 3 decembrie 2016.

Update, ora 18.00: ANM a actualizat atenționarea COD GALBEN de intensificări ale vântului!

„În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări temporare în zonele de munte, precum şi în Moldova, Dobrogea şi în nord-estul Munteniei, cu viteze la rafală ce vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Pe crestele înalte ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, rafalele vor mai atinge 90 km/h, spulberând puternic zăpada şi reducând semnificativ vizibilitatea.

Local la munte şi în Moldova şi pe arii restrânse în Transilvania vor mai fi ninsori, în general slabe cantitativ.

cod-galben-intensificari
Cod galben de intensificari ale vantului!

În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie)şi pe parcursul zilei de sâmbătă, 3 decembrie, vântul va diminua semnificativ în intensitate, dar va mai avea unele intensificări în zona montană, mai ales pe crestele înalte, spulberând temporar zăpada.

Vremea va fi în răcire, temperaturile nocturne urmând a se situa sub pragul de îngheţ în toată ţara şi îndeosebi în Transilvania şi Maramureş va fi ger”, se arată în atenționarea ANM.

Update, ora 12:57: ANM a emis cod portocaliu de vânt pentru mai multe județe. Codul Portocaliu este valabil până la ora 18:00 și este valabil pentru județele Sibiu, Brașov, Neamț, Suceava, Cluj.

Cod Galben de viscol și ninsori

Cod Galben de viscol și ninsori valabil în intervalul 2 decembrie, ora 8:00 și 3 decembrie, ora 2:00. În intervalul menționat vor fi intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei. De asemenea, vor fi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

Un alt cod galben, valabil în același interval, vizează intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei.

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

Cod Portocaliu în mai multe zone de munte

Prima avertizare de cod portocaliu este valabilă până azi, 2 decembrie, ora 10:00. Sunt vizate zonele de munte din județul Neamț și din județul Suceava.

În intervalul menționat se vor semnala, la altitudini de peste 1700 m, intensificări ale vântului ce vor atinge și depăși la rafală 90 km/h, viscolind sau spulberând zapada.

O altă avertizare cod portocaliu este valabilă până azi, 2 decembrie, la ora 14:00. Este vizată zona de munte din Bistrița-Năsăud și din Maramureș.

Se vor semnala: la peste 1700 m altitudine, intensificari ale vântului care la rafală vor depasi 90 km/h, viscolind ninsoarea.

O a treia avertizare nowcasting, valabilă până la ora 14:00, vizează județul Caraș-Severin, zona de munte.

Se vor semnala : la peste 1700 m altitudine, intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 90 km/h.