Cod portocaliu de furtună în mai multe județe din țară

06.07.2020
Cod portocaliu de furtună în mai multe județe din țară

Avem cod portocaliu în mai multe județe din țară. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță cod portocaliu de furtună pentru mai multe județe din țară. În continuare, vremea este extrem de schimbătoare. Alternează temperaturile ridicate, și de caniculă, cu vijelii însoțite de grindină și descărcări electrice. Este o vreme cu extreme, iar în multe regiuni din țară, a devenit o obișnuință ca, sufocanta căldură din prima parte a zilei să fie înlocuită de ploile reci cu vânt dinspre seară.

Cod portocaliu de furtună în mai multe județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, valabile în zone montane din Muntenia şi Oltenia, în orele următoare.

Potrivit meteorologilor, codul portocaliu este valabil până la ora 17:00, în judeţele Gorj (la peste 1.800 de metri şi în localităţile Bumbeşti-Jiu, Novaci, Crasna, Baia de Fier, Polovragi, Stăneşti, Muşeteşti şi Schela), Vâlcea (zona de munte) şi Argeş (zona montană) se vor semnala, local, averse ce vor cumula 35 – 50 l/mp, frecvente descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

De asemenea, un mesaj de avertizare a fost publicat pe site-ul Meteo România și este valabil astăzi, 06-07-2020 ora 15:25 până la: 06-07-2020 ora 16:30.

Atenționarea vizează Județul Caraş-Severin, zona de munte de peste cota 1800 m; precum și localitățile Mehadia, Teregova, Cornereva, Armeniș, Luncavița, Iablanița, Cornea, Domașnea, Mehadica. 

În aceste zone se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 35…45 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, vijelie.

De altfel, la nivelul țării, luna iulie se anunță a fi extrem de caldă, chiar secetoasă. Cu toate acestea, în ultima perioadă, mai multe județe din țară s-au confruntat cu inundații catastrofale care au distrus zeci de gospodării, case, dar și poduri, podețe și drumuri comunale sau județene.

Preț de câteva minute, apa a luat agoniseala oamenilor și i-a lăsat, pe mulți dintre ei, fără adăpost și fără animalele din gospodării.