Connect with us
Cum va fi vremea de 1 mai 2018 la mare, la munte și în celelalte regiuni ale țării

Vremea

Cum va fi vremea de 1 mai 2018 la mare, la munte și în celelalte regiuni ale țării

Vremea de 1 mai 2018. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, iar șansele de precipitații vor fi scăzute în majoritatea regiunilor.

De 1 mai 2018, vremea va fi frumoasă în majoritatea regiunilor. Cei care vor să se ducă la munte ar trebui să se aștepte la o vreme călduroasă, cu temperaturi de maxim 18 grade. Șansele de precipitații vor fi mai mari după data de 2 mai.

La mare, vremea de 1 mai va fi însorită, iar ploile aproape că vor fi absente în acest interval de prognoză. Meteorologii spun că maximele vor atinge 25 de grade.

Să vedem cum va fi vremea în perioada 23 aprilie – 6 mai 2018 în toate regiunile și la ce să se aștepte românii din fiecare zonă de 1 mai 2018.

Vremea de 1 mai 2018 în Banat

În Banat, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă, în special până în data de 2 mai, va fi caracterizată de o vreme cu mult mai caldă decât normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 25 – 28 de grade, în medie regională.

Valori uşor mai mici, dar menţinându-se totuşi peste mediile climatologice se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22 – 24 de grade.

În privinţa regimului termic nocturn, valorile se vor situa peste cele specifice perioadei, cu minime în general de 10 – 14 grade.

Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în data de 24 aprilie, în intervalele 26 – 27 aprilie şi 2 – 6 mai, perioade când vor fi posibile izolat şi cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea de 1 mai 2018 în Crișana

În Crişana, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, în special până în data de 2 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu maxime de 24 – 27 de grade, în medie regională.

Valori uşor mai scăzute, dar menţinându-se totuşi peste cele normale, se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22 – 24 de grade.

În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea se vor situa peste cele normale, urmând a se înregistra valori de 10 – 12 grade, în medie.

Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în intervalele 23 – 24 şi 26 – 27 aprilie, dar şi după data de 2 mai, perioade când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea de 1 mai 2018 în Transilvania

În Transilvania, media valorilor termice diurne se va menţine, în cea mai mare parte a intervalului, cu mult peste cea climatologic specifică acestei perioade din an, cu valori în general de 23 – 26 de grade.

Pentru zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil către sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt de aşteptat temperaturi uşor mai scăzute, dar în continuare peste cele normale, maxime în medie de 20 – 22 de grade. Regimul termic nocturn, relativ constant de-a lungul perioadei de prognoză, va fi caracterizat de valori medii de 6 – 10 grade.

În zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil după data de 2 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie va fi relativ ridicată şi nu sunt excluse cantităţi de apă izolat mai însemnate. În restul intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe spaţii mici, în orele după-amiezilor.

Vremea de 1 mai 2018 în Maramureș

În Maramureş, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă va fi caracterizată de o vreme cu mult mai caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23 – 26 de grade, în medie regională.

Valori mai coborâte, dar menţinându-se în general peste mediile climatologice, se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 21 – 23 de grade.

Estimările indică un regim termic nocturn peste cel specific perioadei, cu minime în general de 9 – 11 grade. Probabilitatea pentru ploi (în general de scurtă durată, asociate instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în intervalele 23 – 24 şi 26 – 27 aprilie, dar şi după data 2 mai, perioade când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea de 1 mai 2018 în Moldova

În Moldova, vremea deosebit de caldă va predomina în cea mai mare parte a intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 23 – 27 de grade. Excepţie vor face zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil sfârşitul perioadei de prognoză când se vor înregistra valori mai scăzute, de 21 – 23 de grade, mediat regional, temperaturi care se menţin totuşi peste cele climatologic specifice.

Regimul termic nocturn se va situa, pe tot parcursul intervalului, peste cel normal în această perioadă din an, cu medii ale valorilor minime de 9 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni. Averse cu caracter local se vor semnala în zilele de 24 şi 27 aprilie.

Vremea de 1 mai 2018 la mare, în Dobrogea

În Dobrogea, pe tot parcursul intervalului, valorile de temperatură nu vor avea variaţii importante, menţinându-se peste cele climatologic specifice, cu maxime diurne de 21 – 25 de grade, în medie regională.

Aceeaşi tendinţă este estimată şi pentru regimul termic nocturn, caracterizat de valori medii de 10 – 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni; ploi de scurtă durată, pe spaţii mici, se vor semnala în data de 24 aprilie şi în intervalul 4 – 6 mai.

Cum va fi vremea pe parcursul lunii mai

Vremea de 1 mai 2018 în Muntenia și București

În Muntenia, pe întreaga perioadă a celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale la sfârşit de aprilie şi început de luna mai. Temperaturile maxime vor fi în medie de 24 – 27 grade, dar vor fi şi zile, în special în perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29 – 30 de grade la câmpie.

În aceeaşi tendinţă vor evolua şi minimele nocturne ce se vor situa peste mediile multianuale, valori în marea lor majoritate în ecartul 9 – 12 grade. În ansamblu, intervalul de referinţă va avea o probabilitate redusă de ploaie. Averse cu caracter local vor fi în 24 aprilie, 27 aprilie şi, posibil, la sfârşitul celor două săptămâni.

Vremea de 1 mai 2018 în Oltenia

În Oltenia, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23 – 27 de grade, în medie regională. Vor fi şi zile, în special în perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29 de grade la câmpie.

Estimările indică un regim termic nocturn peste cel specific pentru sfârşitul lunii aprilie şi începutul de mai, cu minime în general de 10 – 13 grade. Probabilitatea pentru ploi locale (de scurtă durată, asociate instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în perioada 26 – 28 aprilie, dar şi după data de 2 mai.

Vremea de 1 mai 2018 la munte

La munte, valorile de temperatură se vor menţine în cea mai mare parte a intervalului mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, cu variaţii nesemnificative de o zi la alta; maximele diurne vor fi de 14 – 18 grade, iar minimele de 4 – 8 grade, temperaturi uşor mai mici fiind posibile în zilele de 27 şi 28 aprilie.

Faţă de aceste valori mediate pe întreaga zonă montană, la altitudini mai mici, în general sub 1.400 de metri, sunt de aşteptat temperaturi chiar mai ridicate, medii diurne în jurul a 20 de grade.

Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. În special în zilele de 24 şi 27 aprilie şi după data de 2 mai, ploile vor fi mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top