Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea cum va fi vremea pe 19 și 20 decembrie. După zile în care românii au înghețat, se așteaptă ninsori.
Astfel, cerul va fi temporar noros. Mai ales seara şi noaptea, pe arii restrânse, va ninge slab în zona montană. În Moldova, nordul Dobrogei şi posibil şi în nord-estul Munteniei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, ce vor putea favoriza depunerea de polei, informează ANM.
LUNI
Cerul va fi temporar noros. Mai ales seara şi noaptea, pe arii restrânse, va ninge slab în zona montană. În Moldova, nordul Dobrogei şi posibil şi în nord-estul Munteniei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Acestea vor putea favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile estice. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în mod normal la această dată în jumătatea de nord a ţării, dar şi în zonele deluroase din rest, vor fi cuprinse între -6 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în vestul Olteniei.
Temperaturile minime vor fi mai mici decât mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării şi vor avea valori cuprinse, în general, între -11 şi -1 grad. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, izolat, va fi ceaţă asociată cu chiciură.
LA BUCUREŞTI:
Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă, normală pentru această dată, va fi de 3…4 grade, iar cea minimă, mai scăzută decât media multianuală, va fi de -5…-4 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
MARŢI
ÎN ŢARĂ
În regiunile estice şi sud-estice cerul va fi mai mult noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte şi mai ales lapoviţă şi ninsoare în rest, favorizând formarea de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar noaptea înnorările se vor extinde în tot sudul ţării şi izolat va ninge, în special la deal şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, pe crestele montane, în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan.
Citeste si: Cod galben de viscol. Cum va fi vremea vineri și sâmbătă
Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în depresiuni şi în jur de -1 grad pe litoral şi în Dealurile de Vest. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief va fi ceaţă asociată cu chiciură.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-18T16:40:37+02:00 16:40
Acest site foloseste cookies.
Read More