După o vară caniculară, toamna își intră în drepturi. Prima parte a lunii septembrie a avut temperaturi de vară, perfecte pentru plajă, iar apa mării a avut o temperatură ridicată, la fel ca în plin sezon. Temperaturile au depășit 30 de grade celsius, mult mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă. Cu toate acestea, se pare că de la 18 septembrie se schimbă situația și toamna își va intra cu adevărat în drepturi.
Astăzi, 17 septembrie, a fost ultima zi de vară, cu temperaturi ridicate, ca până acum. În ultima vreme, termometrele au înregistrat temperaturi mult prea ridicate pentru un început de toamnă, de peste 30 de grade celsius, ca în zilele de vară.
Începând de la 18 septembrie, vremea se va schimba la nivelul întregii țări. Se va răci semnificativ față de ziua de joi, mai accentuat în vestul, nordul, centrul și estul țării. Astfel, valorile se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la munte, și ziua în regiunile centrale. În zona de sud și centrală va ploua slab.
În prima parte a zilei, vântul va avea intensificări temporare în sudul, estul și local în vestul teritoriului. În rest, vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 30 de grade Celsius, iar cele mai mari valori vor fi înregistrate în vestul și sud-vestul Olteniei. Temperaturile minime se vor situa între 6 și 16 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni.
Și în București, vremea se va răci și va atinge standardele normale pentru această perioadă, însă nu există șanse de precipitații. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și în special noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, iar pe parcursul zilei vom întâlni mai multe intensificări. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…15 grade.
Vremea se menține frumoasă la malul mării, având în vedere că am trecut de jumătatea lunii septembrie. Pentru ziua de vineri, 18 septembrie, meteorologii anunță nori și soare și o temperatură maximă de 23 de grade. Vântul va sufla cu putere, cu viteze de până la 43 km/h. În timpul nopții, cerul va si senin și se va înregistra o temperatură de 13 grade.
Acest site foloseste cookies.
Read More