Prognoza ANM 13 decembrie 2020. Avem parte de un sfârșit de săptămână capricios, cu o vreme închisă, cu ploi în mare parte din țară, vânt, ceață și ninsori. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, o atenţionare Cod galben de ploi importante cantitativ şi ninsori abundente, valabilă de sâmbătă dimineaţa în zece judeţe.
Meteorologii au emis prognoza meteo valabilă duminică, 13 decembrie. Potrivit ANM, în intervalul 12 decembrie, ora 8:00 – 13 decembrie, ora 10:00, în nordul Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 de metri, vor predomina ploile.
Acestea vor fi în general importante cantitativ şi se vor acumula peste 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
Prognoza meteo 12 decembrie 2020
Totodată, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.
Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice şi estice se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15 – 20 l/mp.
Pentru ziua de sâmbătă 2020 au fost emise 3 avertizări Cod Galben de ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. Avertizările sunt valabile până în jurul orelor 15.00 și vizează mai multe județe din țară.
Este vorba despre: Județul Bihor: Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Tinca, Diosig, Dobrești, Oșorhei, Batăr, Nojorid, Ceica, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Holod, Pomezeu, Biharia, Sântandrei, Ineu, Sârbi, Cociuba Mare, Hidișelu de Sus, Sălacea, Borș, Tulca, Girișu de Criș, Roșiori, Lăzăreni, Tarcea, Abrămuț, Drăgești, Copăcel, Răbăgani, Cherechiu, Husasău de Tinca, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Căpâlna, Sănnicolau Romăn, Buduslău, Toboliu, Mădăraș, Tămășeu, Sâmbăta, Paleu, Gepiu, Mădăras;
Cod galben de ceață este și în Județul Botoşani; Județul Suceava: zona joasă; Județul Galaţi, precum și în zona joasă a județului Bistrița-Năsăud.
Acest site foloseste cookies.
Read More