Vremea

Prognoza meteo 21 ianuarie 2021. Iată cum va fi vremea

Prognoza meteo 21 ianuarie 2021. Cum va fi vremea joi, 21 ianuarie, potrivit meteorologilor ANM. De ce temperaturi vom avea parte și ce se întâmplă cu precipitațiile. Iată prognoza meteorologilor.

Prognoza meteo 21 ianuarie 2021

Potrivit meteorologilor, se anunță o tendință de creștere a temperaturilor pentru ziua de joi, 21 ianuarie. Va fi simțitor mai cald decât în zilele precedente și cu mai puține precipitații. Tendința generală va fi de încălzire.

Maxima din Capitală va fi de 7 grade Celsius, în timp ce minima va fi de – 1 grad Celsius. Șansele de precipitații sunt extrem de mici.

În Banat, în intervalul 21 – 23 ianuarie,  se va atinge o medie regională a maximelor diurne de 11…12 grade, iar a celor minime de 4…5 grade.

În Crișana, temperaturile se vor situa între 11…12 grade pe 22 – 23 ianuarie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Precipitații se vor semnala în fiecare zi după data de 22 ianuarie.

În Transilvania vremea se încălzește ușor începând din 20 ianuarie, iar în jurul datei de 24 ianuarie, media minimelor va fi de 0…1 grad, pentru ca apoi să coboare ușor. Până la finalul acestei luni, temperaturile se vor situa între -4 și -2 grade.

Vremea în Maramureș

Va avea loc o încălzire treptată, care va determina maxime diurne de 8 grade și minime nocturne de aproximativ 2 grade, în medie regională, în jurul datei de 23 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în jurul datei de 23 ianuarie până la finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, adică finalul lunii.

Prognoza meteo 20 ianuarie 2021
În Moldova, maximele termice vor crește de la medii de -8…-6 grade, la medii în jurul a 10 grade, iar cele minime, de la medii de -16…-14 grade, la medii de 1…2 grade. În următoarea săptămână, temperatura
aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 4…5 grade și ale minimelor,
de -3…-2 grade.

În Dobrogea, temperaturile diurne vor crește de la medii de -3…-2 grade, la medii în jurul a 13 grade, iar cele nocturne, de la medii de -10…-8 grade, la medii de 6…7 grade.

Prognoza ANM în Muntenia

Muntenia. În această parte a țării, până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor marca o creștere importantă. Maximele termice vor crește de la medii de -2…-1 grad, la medii de 10…11 grade, iar cele
minime, de la medii de -11…-10 grade, la medii de 3…4 grade.

În Oltenia, până în jurul datei de 22 ianuarie, valorile termice vor crește semnificativ și astfel, maximele vor crește de la medii de -1…0 grade, la medii în jurul a 9 grade, iar minimele, de la medii de -11…-10 grade, la medii de 2…3 grade.

La munte vor mai fi ninsori slabe, pe arii restrânse, dar probabilitatea pentru precipitații mai importante cantitativ și pe arii mai extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

Acest articol a fost actualizat la: 2021-01-20T14:27:38+02:00 14:27

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More