Vremea a fost tot mai schimbătoare în ultima vreme, dar de câteva zile, temperaturi sunt anormal de ridicate și se apropie de cele de primăvară, deși suntem în ultima lună de toamnă și iarna este aproape. Chiar dacă ceața s-a intensificat și au fost emise chiar și avertismente privind reducerea vizibilității, se pare că, pe parcursul zilei, termometrele indică temperaturi ridicate. Și pe 3 noiembrie, vremea va fi călduroasă, dar vor apărea și ploi în anumite regiuni ale țării.
Marți, 3 noiembrie, vremea va fi deosebit de caldă în vestul și sud-vestul teritoriului. În restul țării, temperaturile se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 17 grade celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 10 grade celsius. Cele mai scăzute valori vor fi întâlnite în Transilvania și cele mai ridicate în Banat.
Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei, însă spre după-amiază, soarele va fi prezent. Va ploua local în nord, centru și nord-est, precum și la deal și munte. În rest, precipitații vor cădea doar pe arii restrânse. Ceața nu va lipsi nici mâine, mai ales noaptea, în zonele joase. Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări la altitudini mari, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
În București, temperatura va fi normală pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și există posibilitatea să plouă slab. Vântul va sufla în general slab, conform stirimeteo.com. Pe timpul nopții sunt condiții de ceață, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 7-8 grade.
Vremea va reveni la normal abia în intervalul 9 noiembrie- 16 noiembrie, când temperatura medie se va situa în jurul celei normale în toate regiunile țării. Vor cădea precipitații considerabile, însă lucrurile se vor schimba săptămână următoare, când termometrele vor indica din nou valori neobișnuite.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-02T17:46:53+02:00 17:46
Acest site foloseste cookies.
Read More