Vremea
Prognoza meteo ANM 4 decembrie. Se încălzește în toată țara
Vremea continuă să fie foarte schimbătoare în această perioadă. După câteva zile de temperaturi extrem de scăzute, precum și ninsori și precipitații, se pare că termometrele vor indica din nou valori mult prea ridicate pentru această perioadă. Află cum va fi vremea din 4 decembrie, dar și ce anunță meteorologii pentru Crăciun.
Cum va fi vremea pe 4 decembrie
Pe 4 decembrie, vremea se încălzește în majoritatea regiunilor din țară, după o perioadă în care temperaturile au fost foarte scăzute, în special în timpul nopții. În noaptea de joi spre vineri, vremea va fi extrem de rece și închisă, iar în depresiuni va fi ger. În sud, est și sud-vest va fi ceață, ploaie slabă, fulguieli, burniță, polei. În restul teritoriului, condițiile de ploaie vor fi reduse și nu sunt anunțate cantități semnificative.
Vântul va sufla cu viteze de peste 60 km/h în sudul Banatului și la munte, dar va avea intensificări și în Moldova și Transilvania. Temperatura maximă va fi de 7 grade celsius, pe litoral, iar cea minimă va fi înregistrată în depresiuni, de -10 grade celsius.
Pe 4 decembrie, vremea se va încălzi în vest, nord, centru, în special în regiunile intracarpatice și în zonele de deal și la munte. În sud și est vor fi nori joși, ceață, ploi slabe sau burniță. În restul regiunilor din țară, cerul va fi variabil și doar izolat, spre sfârșitul intervalului, vor fi ploi slabe, iar în zona montană înaltă, sunt așteptate precipitații mixte și, posibil, polei.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, ușor mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -1…-2 grade, conform stirimeteo.com.
Și în București se va încălzi considerabil vremea. Cerul va fi mai mult noros și, iar noaptea și dimineața se va semnala ceață. În plus, trecător este anunțată burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.
De Crăciun, meteorologii nu aduc vești prea bune. Temperaturile vor fi mai ridicate decât este normal în această perioadă și, la fel ca în alți ani, șansele de ninsoare sunt foarte scăzute.