Categorii Vremea

Prognoza meteo ANM 8 octombrie 2020. Noi avertizări de cod galben de furtună

Vremea a fost capricioasă în ultima perioadă. Au avut loc schimbări bruște de temperatură: de la peste 30 de grade, termometrele ajungând să indice puțin peste 20 de grade. În plus, au existat mai multe avertizări de cod galben și portocaliu de ploi și furtuni și chiar un cod roșu de inundații. Temperaturile continuă să scadă în această săptămână, inclusiv pe 8 octombrie, și este valabilă și o atenționare de cod galben până vineri.

Cum va fi vremea pe 8 octombrie

ANM a emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Acesta intră în vigoare la ora 20.00 și este valabil până pe 8 octombrie, ora 10.00. Vântul va sufla cu putere în toată țara și sunt așteptate și fenomene extreme.

Judeţele afectate de fenomenele meteorologice prognozate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

„În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, se arată în informarea transmisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Un alt cod galben de vremea rea va fi valabil în intervalul 8 octombrie, ora 10:00 – 9 octombrie, ora 10:00, când în Moldova, local în Muntenia, Carpaţii Meridionali şi sud-estul Transilvaniei sunt așteptate precipitații cu caracter torenţial. Pe lista judeţelor vizate de această atenţionare se află: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Pe 8 octombrie, Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 23 de grade, în majoritatea regiunilor țării, iar ploile vor cuprinde aproape întreg teritoriul României. Cerul va fi acoperit cu nori pe parcursul întregii zile în majoritatea regiunilor din țară. Sunt așteptate cantități considerabile de precipitații, cu descărcări electrice.

 

 

Acest articol a fost actualizat la: 2020-10-07T20:29:04+03:00 20:29

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More