Categorii Vremea

Prognoza meteo pentru luna septembrie. Toamna nu își intră în drepturi

Luna august a fost una dintre cele mai călduroase din ultimii ani, cu temperaturi caniculare, dar și câteva ploi și fenomene extreme. Deși luna septembrie a sosit deja, se pare că toamna nu și-a intrat în rol și vremea continuă să fie una specifică verii, cu temperaturi peste cele obișnuite pentru această perioadă, favorabilă excursiilor pe litoral, unde oamenii încă se aglomerează aproape în aceleași condiții ca la început de sezon.

Prognoza meteo pentru luna septembrie. Toamna nu își intră în drepturi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna septembrie și primele zile ale lunii octombrie. Conform specialiștilor, temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade. Astfel, maximele vor ajunge până la 17-18 grade în depresiuni și cel mult 23-24 de grade Celsius în Lunca Dunării. Ploile vor fi întâlnite în special în jumătatea sudică a țării.

În perioada 7 – 14 septembrie 2020, întreaga țară va avea parte de valori termice ridicate pentru acest interval, însă va fi vorba de ceva diferențe de temperatură în sud-vestul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

În intervalul 14 – 21 septembrie, temperatura aerului va fi ceva mai ridicată decât ar trebui în această perioadă în majoritatea regiunilor din țară, în special în estul și sud-estul României. Temperaturile vor corespunde graficelor doar în vest și nord-vest. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

În zilele 21 – 28 septembrie 2020, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

În 28 septembrie – 5 octombrie 2020, prognoza meteo arată că temperaturile vor fi specifice acestei perioade, cu posibilitatea ca acestea să crească în regiunile extracarpatice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi crescute în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea sudică.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More