Vremea
STAREA VREMII: Cod galben de ninsori abundente, actualizat. Ger și pe 12 ianuarie
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările cod galben și portocaliu de viscol. Totodat, ANM anunță că gerul se menține și în dimineața zilei de 12 ianuarie.
Update, ora 18.00: Capitala a ieșit de sub cod galben. Atenționarea rămâne valabilă până la orele 23.00 în aceste județe:
„În intervalul menţionat va mai ninge în cea mai mare parte a Moldovei, local în Muntenia, zona Carpaţilor de Curbură, iar spre seară şi la începutul nopţii şi în sudul Dobrogei.
În Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi centrul Moldovei vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada”, arată ANM.
În ceea ce privește zilele următoare, meteorologii anunță că până pe 13 ianuarie, la ora 10, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor spulbera zăpada, dar și polei.
„În intervalul menţionat la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60…70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată.
Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) va ninge în general slab cantitativ în zonele de munte şi local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei„, se arată în avertizarea ANM.
Update, 11 ianuarie, ora 10.22: Mai multe județe rămân sub incidența codului galben de ninsori moderate cantitativ şi local viscolite până miercuri la ora 21.
În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi temporar în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Codul portocaliu de viscol se menține pentru județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău și Vrancea, ăână miercuri la ora 15.00.
În ceea ce privește gerul, toată țara este sub cod galben, până joi, 12 ianuarie, ora 10.00. Minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.
ANM va actualiza mesajele, în funcție de evoluția fenomenelor meteo.
Știre inițială
Codul galben este valabil din această seară, de la ora 21:00 și până mâine, 11 ianuarie, ora 21:00. În intervalul menționat, fenomenele vizate sunt ninsori moderate cantitativ și local viscolite.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi temporar în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia, spulberând trecător zăpada.
Codul portocaliu este valabil din această seară, ora 22:00 și până mâine, 11 ianuarie, ora 8:00. În intervalul menționat, fenomenele vizate sunt viscol puternic și polei.
Potrivit ANM, pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi intervale cu rafale de 70…80 km/h, ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.
Un al doilea cod portocaliu intră în vigoare în această seară la ora 23:00 și este valabil până mâine, ora 15:00. În acest interval se va semnala viscol puternic.
Potrivit ANM, în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70…80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.
Știri pe aceeași temă
COD PORTOCALIU în 7 județe din România. Zeci de drumuri au fost închise. Vremea 11 ianuarie
Drumuri închise 11 ianuarie. Situația drumurilor actualizată
Autostrada A2 București Constanța a fost închisă din cauza vremii
STAREA VREMII: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol 10 și 11 ianuarie