Au rămas mai puțin de trei săptămâni până la Paște și mulți dintre cei care și-au făcut planuri să nu stea acasă se întreabă cum va fi vremea anul acesta.
Și asta pentru că în ultimii ani, în apropierea sau chiar de sărbatoarea Învierii Domnului temperaturile scad brusc și se înregistrează ninsori, acoperind totul cu o mantie albă. În rândurile de mai jos, veți afla când a fost cea mai cruntă sărbătoare pascălă din istoria țării noastre.
În 1996 și 1997 a nins în aprilie în mai multe orașe din România, fenomenul fiind numit popular “Zapada Mieilor”, nume potrivit atunci fiindcă era perioada Paștelui.
De exemplu, în aprilie 1996 au fost 44 cm la Brașov și tot atunci au fost 33 cm la Câmpina, 16 cm la Sibiu și 21 cm la Bacău. În 1996 a nins în mare parte a țării pe 15 aprilie, a doua zi de Paște.
În București, între 15 și 18 aprilie minima a fost de sub 1 grad, iar pe 25 aprilie temperaturile erau de plină vară (26 de grade și 29 de grade două zile mai târziu.
La Brașov, temperaturile au scăzut până la -9 inca de pe 13 aprilie și pe 22 aprilie vremea încă era extrem de rece, minima fiind de 0 grade. Pe 26 aprilie maxima a fost de 24,5 grade. Mai mult, în mai 1970 au fost 4 cm de zapadă la Brașov, iar în mai 1991 au fost 35 cm la Predeal.
Citește prognoza completă – Vremea ANM. Ploi și temperaturi scăzute la nivel național. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Acest articol a fost actualizat la: 10 aprilie 2019 13:43