Connect with us
Vremea 9 iulie 2018. Se aunță furtuni

Vremea

Vremea 9 iulie 2018. Se aunță furtuni

Vremea 9 iulie 2018. Meteorologii au anunțat că vremea va fi instabilă pe data de 9 iulie. A fost emis un cod portocaliu de ploi, valabil pentru 18 județe. Intră în vigiare duminică, la ora 16.00 și este valabil până marți la ora 21.00.

Vremea 9 iulie 2018

Luni, pe data de 9 iulie, dar și marți, pe 10 iulie, vremea va fi instabilă. Temperaturile maxime vor ajunge la 31 de grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius.

Conform ANM, în acest interval se anunță instabilitate atmosferică. Aversele vor avea caracter torențial. De asemenea, vor fi și descărcări electrice. În plus, sunt anunțate intensificări ale vântului, ce vor avea aspect de vijelie. Se anunță și căderi de grindină, dar pe arii restrânse.

În anumite intervale de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge până la 25 de l/mp. Izolat, se vor înregistra chiar și 40…50 l/mp.

În București, vremea va fi ploioasă. Sunt așteptate din nou furtuni cu fulgere. De asemenea, se anunță cantități mari de apă în Capitală. Nu se va înregistra o creștere mare a temperaturilor, comparativ cu ziua precedentă. Termomentrele vor arăta cu un grad în plus față de ziua anterioară. Astfel, temperatura maximă va fi de 25 de grade celsius, iar minima va fi de 18 grade Celsiuis. În timpul zilei, vântul va fi variabil.

CITEȘTE ȘI: Debitele râurilor vor fi în creștere săptămâna viitoare
Cantitățile de precipitații din Capitală vor fi de 6 l/mp ziua, și de 15 l/mp în timpul nopții. Este psobil să apară și inundațiile. Se pare că autoritățile de salvare sunt în alertă.

Și la munte sunt așteptate în continuare ploi în cantități mari. Se anunță descărcări electrice în timpul zilei, dar și în timpul nopții. Temperaturile vor fi cuprinse între 14 și 19 grade Celsius. Vântul va sufla moderat în zonele montane. În timpul zilei cantitățile de apă vor ajunge la 10 l/mp, iar nopatea la 5 l/mp.

Meteorologii aunță că ploile și furtunile continuă până la jumătatea săptămânii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top