Connect with us
Cod Roșu vijelii și grindină în județele Neamț și Bacău - RO ALERT

Vremea

Vremea ANM 25 februarie – 3 martie 2019 – Unele zone vizate de Cod Roșu

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă risc mare de avalanşă, adică cod roşu, în masivele montane. Vremea a intrat într-un proces de răcire începând cu orele serii, devenind geroasă în toate masivele muntoase. Cerul a fost mai mult noros după-amiaza și noaptea, când pe arii extinse a nins.

Vremea săptămâna viitoare 25 februarie – 3 martie 2019

Vântul a suflat în general moderat, tare pe creste, cu rafale ce au depășit 90-100 km/h (115 km/h la Călimani, 104 km/h la Sinaia-Cota 1500, 90 km/h la vf. Omu), spulberând zăpada sau viscolind ninsoarea. Local s-a semnalat ceață, asociată pe arii restrânse și cu depunere de chiciură.

Stratul de zăpadă a crescut în general cu 2-5 cm, pe arii restrânse din Meridionali mai mult (33 cm la Păltiniș). Pe alocuri stratul a scăzut, zăpada fiind transportată de vântul intens (la Bâlea-Lac a scăzut cu 8 cm).

Grosimea stratului de zăpadă în 23.02.2019, ora 14, potrivit ANM:

Carpații Meridionali: 264 cm la Bâlea-Lac, 160 cm Vf. Țarcu, 133 cm la Vf. Omu, 114 cm la Păltiniș, 87 cm la Sinaia, 77 cm la Cuntu, 75 cm la Parâng, 51 cm la Predeal, 28 cm la Fundata. Carpații Orientali: 112 cm la Vf. Călimani, 106 cm la Bucin, 111 cm la Vf. Lăcăuți, 84 cm la Vf. CeahlăuToaca, 38 cm la Iezer – Vf. Pietrosul Rodnei, 26 cm la Poiana Stampei. Carpații Occidentali: 111 cm la Semenic, 92 cm la Stâna de Vale, 78 cm la Vladeasa cota 1400 m, 48 cm la Vf. Vlădeasa, 27 cm la Roșia Montană.

Evoluţia vremii în intervalul 23.02.2019 ora 20 – 24.02.2019 ora 20:

Vremea va fi geroasă noaptea în întreaga zonă de munte, iar ziua la peste 1800 m. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. În cursul zilei, în Orientali, vor mai fi condiții de ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, din sector nordic, cu unele intensificări. Local se va semnala ceață asociată și cu depuneri de chiciură. Peste 1800 m: temperaturi minime: -22 la -17 gr.C; temperaturi maxime: -19 la -12 gr.C Sub 1800 m: temperaturi minime: -18 la -12 gr.C; temperaturi maxime: -16 la -10 gr.C

Stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă în masivul Făgăraș: risc mare peste 1800 m

La peste 1800 m, mai ales pe rama nordică, regăsim un strat de zăpadă proaspătă de tip pulver, ce pe alocuri, în zonele adăpostite unde a fost depozitată zăpada transportată de vânt, poate avea grosimi considerabile.

Vântul intens, predominant din sector nord-estic, a viscolit și transportat zăpada și a format plăci de vânt mai ales pe versanții sudici, sud-vestici și vestici. Principalele riscuri pentru declanșarea avalanșelor îl reprezintă numeroasele plăci de vânt și coeziunea slabă dintre stratul nou și cel vechi, separate de cruste de gheață, precum și instabilitatea noului strat de zăpadă.

Pe pantele suficient de înclinate, chiar și la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe, iar riscul este mai ridicat în zonele cu depozite însemnate de zăpadă. Sunt posibile izolat și avalanșe spontane, pe pantele suficient de înclinate. Sub 1800 m, mai ales pe rama nordică a masivului, local a nins abundent și s-a depus strat nou, care în zonele adăpostite, unde a fost depozitată zăpada transportată de vânt, are grosimi considerabile.

Noul strat este puțin stabil, cu coeziune slabă între cristale și cu stratul vechi. Pe pantele suficient de înclinate, chiar și la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe, iar în zonele unde zăpada este acumulată în depozite, riscul de avalanșe este mai ridicat.

Stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă în masivul Bucegi: risc însemnat

La peste 1800 m, s-a depus un strat de zăpadă pulver, cu coeziune slabă între cristale și cu stratul vechi. Vântul intens, din sector predominant nord-estic, a format noi plăci de vânt mai ales pe versanții cu expunere sudică, sud-vestică și vestică, acestea reprezentând principalul risc pentru declanșarea avalanșelor.

Pe pantele suficient de înclinate, chiar și la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe, iar în zonele unde zăpada este acumulată în depozite riscul de avalanșe este mai ridicat.

Sub 1800 m, peste stratul vechi, compactat, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, instabil. Stratul nou, în general, nu are grosime mare, dar în anumite zone adăpostite s-au format depozite însemnate de zăpadă, iar aici la supraîncărcări mari, se pot declanșa avalanșe, însă de amploare redusă.

Stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă în masivele Țarcu-Godeanu și Parâng-Șureanu: risc însemnat

La peste 1800 m, în partea superioară a stratului regăsim multiple plăci de vânt pe majoritatea versanților. Vântul intens însoțit de ninsoare, ce a sufat din sector predominant nord-estic, a format noi plăci de vânt mai ales pe versanții cu expunere sudică, sud-vestică și vestică.

Pe pantele suficient de înclinate, chiar și la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe, iar în zonele unde zăpada este acumulată în depozite riscul de avalanșe este mai ridicat.

Sub 1800 m, peste stratul vechi, compactat, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, instabil. Stratul nou, în general, nu are grosime mare, dar în anumite zone adăpostite s-au format depozite însemnate de zăpadă, iar aici la supraîncărcări mari, se pot declanșa avalanșe, însă de amploare redusă.

Stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă în Munții Vlădeasa – Muntele Mare: risc moderat

În ultimele 24 ore s-a depus un strat puțin consistent de zăpadă proaspătă, însă stratul de zăpadă este stabilizat în mare parte, iar scăderea accentuată a temperaturii va ajuta la compactarea stratului.

În zonele cu depozite însemnate de zăpadă, pe pantele cele mai înclinate și la supraîncărcări mari, sunt condiții pentru declanșarea unor avalanșe de amploare redusă.

Stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă în Grupa Nordică a Carpaților Orientali (zona M. Rodnei) și Grupa Centrală a Carpaților Orientali (zona Munților Călimani–Bistriței-Ceahlău): risc însemnat

La peste 1800 m, peste stratul mai vechi, stabilizat, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, pulver, în general de până la 5 cm grosime. Vântul intens ce a sufat din sector predominant nord-estic, a format noi plăci de vânt mai ales pe versanții cu expunere sudică, sud-vestică și vestică.

Principalul risc îl reprezintă plăcile de vânt, care au o coeziune slabă cu stratul mai vechi, iar la supraîncărcări slabe se pot declanșa avalanșe.

În zonele unde zăpada este acumulată în depozite riscul de avalanșe fiind mai ridicat. Sub 1800 m, peste stratul vechi, compactat, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, instabil. Stratul nou, în general, nu are grosime mare, dar în anumite zone adăpostite s-au format depozite însemnate de zăpadă, iar aici la supraîncărcări mari, se pot declanșa avalanșe.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

1 Comment

1 Comment

  1. Fake news

    2019-02-25T21:43:40+02:00 at 21:43

    Cod rosu in creierul vostru mic si comunist. Cod rosu in cateva zone montane iar voi puneti o poza cu cod rosu in toata tara.
    De la mine aveti un Unsubscribe! Fake news!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Vremea

To Top