VREMEA: Cod Portocaliu de canicula! Se anunta temperaturi insuportabile!

31.07.2016
VREMEA: Cod Portocaliu de canicula! Se anunta temperaturi insuportabile!

Vremea. Duminica, 31 iulie, cea mai mare parte a Munteniei si a Dobrogei se afla sub cod galben de canicula. Temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade, iar la amiaza disconfortul termic va fi mai accentuat. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitati in aceste regiuni, dar pe arii restranse si in restul teritoriului.

De luni, 1 august, valul de caldura se va intensifica si se va extinde, cuprinzand sudul si estul tarii, unde se vor atinge frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade, anunta ANM. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge si va depasi pragul critic de 80 de unitati in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, dar pe arii restranse si in zonele de campie si podis din regiunile intracarpatice.

VREMEA, luni, 1 august. Atentionare de canicula

In aceste conditii, meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU de canicula, valabila in dupa amiaza zilei de luni, pentru judetele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita si Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti. Se vor atinge local maxime termice de 37…38 de grade, iar izolat se vor inregistra valori in jurul a 39 de grade si, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

ANM mai anunta ca, incepand din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferica se va accentua, la inceput indeosebi in vestul tarii si in zona montana, iar marti, 2 august, in majoritatea regiunilor. Vor fi averse insotite de frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua si aspect de vijelie, iar pe arii restranse se vor cumula cantitati de apa mai insemnate si va cadea grindina.

In dupa-amiaza zilei de marti, 2 august, in sud-estul tarii vremea caniculara se va mentine, iar in estul Munteniei, sudul Moldovei si partea continentala a Dobrogei se vor mai atinge maxime termice de 35…36 de grade.