Connect with us
Atenționările de cod galben și portocaliu au fost prelungite. Acestea sunt zonele vizate

Vremea

Vremea: Codul galben și portocaliu, prelungite. Vezi județele vizate

Atenţionările cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în centrul ţării, în zona de nord-est, est şi sud-est, dar şi ninsori şi viscol la munte au fost prelungite de meteorologi până la miezul nopţii de duminică spre luni.

Codul galben și portocaliu au fost prelungite

Cu toate acestea, numărul judeţelor afectate a fost redus.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică la ora 18.00 va fi în vigoare o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ în estul ţării, dar şi ninsori viscolite la munte.

Astfel, în acest interval în estul Munteniei şi în centrul Moldovei vântul va sufla cu până la 50-60 de kilometri la oră şi va continua să plouă, cumulându-se local cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat de 25 – 30 de litri pe metru pătrat.

În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 60 – 70 de kilometri la oră, va mai ninge, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită. Se vor semnala ploi şi în restul Munteniei, inclusiv în Capitală, dar vor fi în diminuare cantitativ, iar vântul va sufla cu 40 – 50 de kilometri la oră.

Tot până la ora 18.00 este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în nord-estul Munteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei. Astfel, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Vrancea, se vor cumula local cantităţi de apă de 25 – 30 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 40 de litri pe metru pătrat, în zonă fiind deja consemnate acumulări importante de apă.

În aceste judeţe va fi vânt puternic, în special în zona litoralului. În Carpaţii de Curbură, Munţii Bucegi şi Făgăraş, în special în zona înaltă, va ninge, iar vântul va sufla cu peste 70 – 80 de kilometri la oră, viscolind zăpada.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top