Connect with us
Meteorologii anunță că vremea se schimbă. ANM a emis o informare meteo valabilă de duminică până marți noaptea.

Vremea

Vremea se schimbă! Vin ploi torențiale și grindină! Iată zonele afectate

Meteorologii au emis o informare care vizează întreaga Românie, anunțând ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată în următoarea perioadă.

Informarea intră în vigoare duminică, la ora 16.00 și va dura până marți, 9 mai, la ora 23.00. În intervalul menţionat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în care instabilitatea atmosferică  va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină, avertizează ANM.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, estul și centrul țării, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Meteorologii mai spun că în noaptea de marți spre miercuri (9/10 mai) și în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării, la munte precipitațiile vor fi mixte, iar dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local se va produce brumă.

Citește și: Avertismentul șefului Societății Meteorologice: Ce se va întâmpla cu VREMEA la vară

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top