Connect with us
VREMEA - Vin ploile! Cod Galben până marți dimineață!

Vremea

VREMEA – Vin ploile! Cod Galben până marți dimineață!

Mai multe județe ale țării vor fi sub cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică de azi, de la ora 18.00 și până mâine la 0ra 10.00.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, precum și în Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în regiunile sud-estice, în special în prima parte a nopții de luni spre marți (21/22 august). Marți (22 august), în Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei va continua să plouă, iar temperatura aerului va fi în scădere accentuată. Vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top