Andreea Bălan trece printr-o perioadă grea. Artista s-a despărțit de George Burcea și este nevoită să își crească fetițele singure. Recent ea și-a amintit de clipele grele prin care a trecut în copilărie și susține că vrea să le ofere micuțelor ei o viață cât mai liniștită, chiar dacă tatăl lor nu le este alături mereu.
Andreea Bălan nu a avut o copilărie ușoară, iar problemele avute cu tatăl ei au marcat-o pe viață. De aceea acum înțelege mult mai bine prin ce a putea trece fetițele sale, dacă tatăl lor nu le va fi aproape.
„Am încercat să vorbesc cu tata, dar este o chestie moștenită din generație în generație. El mă bătea, iar mult timp l-am blamat. Acum, în ultimii ani, l-am înțeles, pentru că așa făcea și tatăl lui și așa credea că este bine. Îi spuneam «de ce trebuia să mă bați în Casa de Cultură? De ce, tati?”, dar așa știa el, așa a fost educat”, a spus Andreea Bălan, potrivit Cancan.
Andreea a mărturisit că a făcut tot posibilul să nu se ajungă aici, pentru că s-a gândit în primul rând la fetițele ei, care ar putea avea foarte mult de suferit.
“Eu înţeleg şi copilăria foarte mult, că fac şi terapie… traumele generate în copilărie… ale mele, ale tale, ale oricui. Adică înţeleg foarte mult şi am citit foarte mult. Şi tot timpul ne influenţează şi asta zic, eu am empatie şi înţeleg lucrurile astea şi, în ultimele trei luni, chiar am încercat să nu ajungem aici.
Da, e foarte greu, pentru că te gândeşti că nu mai ai familie pentru fetiţe şi nu mai ai repere. Degeaba mami şi tati stau separaţi şi ok, au grijă de copii, faptul că nu mai locuiesc împreună, fetiţele nu o vor vedea niciodată pe mami care se iubeşte cu tati şi atunci ele, mai târziu, în viaţă, nu vor învăţa iubirea faţă de partener şi vor avea dependenţe emoţionale faţă de bărbaţii cu care ele vor fi.
Adică, eu trebuie de acum înainte să am foarte mare grijă cum le educ şi cum le cresc şi el trebuie să fie prezent în viaţa lor pentru ca ele, mai târziu, să nu se agaţe de orice bărbat care apare în viaţa lor pentru că au avut carenţe în viaţa cu tatăl lor”, a declarat Andreea Bălan în cadrul emisiunii “Răi da’ Buni” de la Antena Stars.
Citește și: Alex Bodi răspunde, după ce soacra lui l-a acuzat că o abuzează pe Bianca Drăgușanu
Acest site foloseste cookies.
Read More