Monden

Axinte de la Vacanța Mare, îngropat în datorii. Are de plată 500.000 de euro

Florin Petrescu, Axinte de la Vacanța Mare, a fost pus la zid de numeroși artiști cu care a colaborat. Aceștia îl acuză că nu și-a achitat datoriile față de ei și nu le-ar fi oferit banii cuveniți. Mai exact, ar fi vorba despre datorii în valoare de aproape 500.000 de euro, pe care actorul ar fi obligat să le plătească. Mai mulți artiști ar fi decis împreună să-l dea în judecată pe actor pentru iresponsabilitatea sa.

Axinte de la Vacanța Mare, îngropat în datorii. Are de plată 500.000 de euro

Pe vremea când făcea parte din grupul “Vacanța Mare”, acolo unde a interpretat personajul lui Axinte, așa cum i-a și rămas porecla de-a lungul anilor, Florin Petrescu s-a bucurat de un mare succes și era cunoscut în întreaga țară pentru rolul atractiv pe care îl avea. După destrămarea grupului, Florin Petrescu a fost nevoit să se reprofileze, așa că s-a ocupat de partea muzicală, fiind cunoscut pentru inclinațiile lui către acest domeniu. În plus, a devenit și impresar artistic. Astfel, el a organizat sute de spectacole și de concerte, la care au participat cântăreți de toate felurile, de la maneliști, la cei mai în vogă artiști ai momentul.

Afacerea i-a mers perfect până în anul 2015 când mai mulți artiști au acuzat faptul că acesta nu le-a plătit datoriile, conform Impact.ro. Surorile de la Bambi, au fost primele care s-au plâns că Axinte nu le-a dat banii pentru concertele pe care le-au susținut. Astfel, tinerele ar trebui să primească de la acesta în jur de 20.000 euro. De asemenea, și impresarul Florin Nedelcu a spus că Axinte îi datorează și lui peste 30.000 euro pentru concertele Annei Lesko, ale Andreei Bălan și ale lui Mateo.

Artiștii îl dau în judecată

Unul dintre cei mai afectați a fost Marius Gavrilă, căruia Axinte trebuie să îi dea 70.000 de euro. Cât despre datoria de la Lucian Mitrea, acesta a plătit-o dându-i mașina sa, un Q7, în valoare de 50.000 euro. Deși a reușit să îi convingă pe toți să îl mai păsuiască, impresarul nu și-a respectat termenele de plată, iar cântăreții vor să facă dreptate și să îl dea în judecată pe Axinte.

“Dacă adunăm banii pe care are si îi dea fiecăruia dintre noi, cred că sărim de jumătate de milion de euro. Am zis să fim și noi oameni, să avem răbdare, dar nu se poate așa. El zice că nu are bani, că a dat faliment, că nu mai are spectacole, dar își ține nevasta în puf. Bani să își facă liposucție a avut, dar să ne dea datoria măcar în tranșe, puțin câte puțin, nu are. Ne vom căuta dreptatea în instanță, așa cum a făcut Roxana Marcu. Ea l-a executat silit pe Florin. Pentru numai 2000 de euro. Dar noi, că avem de luat miliarde.”, a declarat unul dintre cei țepuiți de impresar, pentru Impact.ro.

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More