Monden

Brigitte Sfăt s-a căsătorit! Primele declarații și detaliile despre eveniment!

Brigitte Sfăt a divorțat de Ilie Năstase, iar acum ajunge din nou în fața altarului. Bruneta s-ar fi căsătorit cu iubitul ei, în mare secret.

La scurt timp de la cererea în căsătorie pe care a primit-o de la iubitul tinerel, Brigitte Sfăt și-a unit destinele cu acesta, în mare secret, scrie spynews.ro! Bruneta a fost iremediabil cucerită de Cornel, așa că nu a mai stat deloc pe gânduri și a simțit nevoie să facă pasul următor.

Deși fanii vedetei se așteptau, din clipă în clipă ca aceasta să se reîntoarcă la Ilie Năstase și să fie fericiți, cum erau înainte,

Brigitte Sfăt a aruncat bomba și toți au fost uimiți de această căsătorie extrem de rapidă între brunetă și Cornel, noul amorez tinerel pe care îl are de puțină vreme.

„Noi ne-am dorit să cumpărăm verighete, deoarece în urmă cu o săptămână, noi suntem amândoi penticostali şi pastorul bisericii noastre ne-a făcut deja binecuvântarea, pentru a avea această relaţie.

În momentul în care ne-am mutat împreună, pastorul bisericii noastre ne-a oficializat, ne-a făcut binecuvântarea relaţiei noastre, adică noi în faţa Lui Dumnezeu suntem ca şi căsătoriţi.

Nu am dorit să facem acest pas şi să ne mutăm împreună, decât atunci când vom fi binecuvântaţi în faţa lui Dumnezeu şi am primit această binecuvântare şi atunci am considerat că trebuie să purtăm şi acest semn (verighetele – n.r.).

Eu am fost plecată, ieri, după marfă la una dintre firmele mele şi de comun acord am luat de la o firmă de acolo, pentru că nu se găsesc în România, verighetele pe care ni le doream şi pe care în urmă cu două luni, le văzusem într-un loc şi am zis că dacă ar fi vreodată să ne căsătorim şi să facem acest pas, vom lua aceste verighete”, a declarat Brigitte Sfăt, în exclusivitate pentru Spynews.

Citește și: Ilie Năstase, implicat într-un nou scandal

Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-06T16:12:42+02:00 16:12

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More