Carmen Minune ar fi însărcinată, susține presa mondenă, care mai spune că fata lui Adrian Minune va deveni mamă la jumătatea anului viitor.
Potrivit ultimelor imagini postate de Carmen pe rețelele de socializare, nu dădea de bănuit că ar fi gravidă, sarcina fiind la început, însă bruneta are și foarte mare grijă de aspectul ei fizic, merge regulat la sala de fitness, iar dieta este una regulată.
Tatăl copilului ar fi Bogdan Căplescu, cel cu care aceasta are o relație de câteva luni.
Băiat de bani gata, Bogdan este absolvent de Drept la Universitatea Româno-Americană din București, iar acum se pregătește pentru admiterea în Barou.
Vara trecută, Carmen Minune s-a despărțit de regizorul Bogdan Daragiu. Fiecare dintre ei a postat câte un mesaj pe rețelele de socializare, unde au mărturisit că au decis să meargă pe drumuri separate în viață după doi ani de relație.
“Mulţumesc, Carmen, pentru aceşti 2 ani în care am avut parte numai de clipe frumoase. De astăzi viaţa ne conduce în direcţii diferite, însă îmi voi aminti cu drag de toate experienţele şi momentele petrecute împreună. Decizia a fost matură si de comun acord. Mulţumesc pentru tot!”, a scris Bogdan Daragiu pe contul său de Instagram.
“Cu 2 ani în urmă am început o frumoasă relaţie cu Bogdan, însă astăzi mergem pe drumuri diferite. A fost o decizie comună şi am vrut să aflaţi de la mine personal.
Mulţumesc că ai luat parte la călătoria mea. Au fost 2 ani plini de bucurii şi momente frumoase. De azi începem un nou capitol” este mesajul postat de fiica lui Adrian Minune.
La scurt timp, Carmen a început relația cu Bogdan Căplescu.
Deocamdată, fata lui Adrian Minune nu a comentat sau confirmat informațiile conform cărora ar fi însărcinată.
Citește și: Ce făcea Florin Salam în ziua în care fata lui a devenit mamă
Acest site foloseste cookies.
Read More