Monden

Casa artistei Laura Lavric a luat foc: „Este o nenorocire!” Șapte autospeciale au intervenit

Casa părintească a Laurei Lavric, aflată în satul Costișa, județul Suceava, a fost cuprinsă de flăcări. Totul a avut loc în noaptea dintre sâmbătă spre duminică. Artista este extrem de afectată de situație, chiar dacă acea locuință a fost vândută în trecut.

Vecinii au dat alarma în timpul nopții și au sunat la 112. Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu șapte autospeciale.

„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcțiile din gospodărie, corp comun, majoritatea din lemn, cu pericol de propagare la două locuințe învecinate. Au ars casa de locuit pe o suprafață de 80 de metri pătrați, o magazie de lemne pe 20 de metri pătrați, un depozit de furaje și un adăpost de animale pe câte 30 de metri pătrați fiecare. Au mai ars circa două tone lemn de foc, patru tone de furaje și bunuri casnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, conform sitirpesurse.ro.

Se pare că incendiul a izbucnit în magazia de lemne, cauzat de un cablu electric defect. Din fericire, nu au existat victime, întrucât, în prezent, nimeni nu locuiește aici.

Citește și: Incendiu în București, în Sectorul 3: O femeie a murit

Potrivit artistei, care a vorbit în direct la Antena 3, cel care a cumpărat casa de la ea este plecat în Germania și urmează să vină zilele viitoare în țară. De asemenea, casa nu era asigurată, potrivit Laurei Lavric.

„Am dat drumul la televizor, nu este plăcut. Mama mi-a făcut testament mie și lui Victor, fiul meu. Nu mi-as fi dorit să văd asemenea imagini. Ce pot să spun acum. Am sunat la vecini, plângeau. Noroc că nu a bătut vântul că era nenorocire. O să mă duc acasă să văd ce s-a întâmplat. Eu mai merg la cimitir la părinții mei. Mi-aș fi dorit să văd casa aceea veche. Pentru mine este o nenorocire sufletească.”, a spus Laura Lavric la TV.

Vezi AICI incediul.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-09-23T12:17:31+03:00 12:17

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More