Monden

Ce s-a întâmplat cu Draga Olteanu Matei, în ziua în care a împlinit 85 de ani

Celebra actriță Draga Olteanu Matei, cunoscută pentru nenumăratele sale roluri în filmele românești, a împlinit vârsta de 85 de ani, prilej cu care a oferit un interviu.

Retrasă din lumea artistică de ceva vremea, ea spune că are obiceiul de a-și închide telefonul cu ocazia zilei sale de naștere, deoarece nu îi place să fie felicitată.

Contactată de Click!, ea a spus:

„Vă mulţumesc pentru urări în avans, mai ales că eu niciodată nu răspund la telefon de ziua mea pentru că nu-mi place să fiu felicitată! Ce-mi doresc de ziua mea?

Minte limpede, cuget curat şi inimă bună. O să fiu invitată la Cinema Dacia din Piatra Neamţ la «Săptămâna Filmului Românesc», unde se vor difuza şi multe filme cu mine în rol principal.

Am primit invitaţia de la Ionel Arsene, preşedintele Consiliul Judeţean Neamţ, care a venit cu flori la mine. Or să fie şi multe filme bune în care nu joc, filme care i-au bucurat pe telespectatori, de-a lungul timpului”, a declarat artista, pentru sursa citată.

A jucat în “Toamna Bobocilor”, “Dumbrava minunată” sau  în “Patima”, însă celebritatea avea să i-o aducă rolul principal din filmul ”Cucoana Chiriţa”, din 1986. Artista s-a retras la Piatra Neamţ, după ce a ieşit la pensie, în acest orăşel cochet, unde a fost primită cu braţele deschise.

Reprezentantă a generaţiei de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei a jucat în aproape o sută de filme. Artista a mai povestit că și-ar dori să joace în continuare, însă propunerile au întârziat să mai apară.

Citește și: Fiica Stelei Popescu spune adevărul. Detalii despre regretata actriță

Citește și: O mai ții minte pe Maia din „Lacrimi de iubire”? Ce face actrița după ce a renunțat la actorie

Citește și: Ce s-a întâmplat cu actrița care a jucat-o pe Fecioara Maria în filmul „Iisus din Nazaret”. Cum arată acum

Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-24T16:57:29+03:00 16:57

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More