În tinerețe Mirabela Dauer a vrut să ia calea credinței și să îmbrace haina de măicuța. A ales, totuși, muzica după o discuţie care i-a schimbat complet viaţa.
Puțină lume știe faptul că Mirabela Dauer a avut un moment în care și-a dorit să renunțe la cariera de succes, la cântat, și să îmbrace haina monahală. Ba chiar își alesese și mănăstirea în care voia să rămână, însă o discuție profundă cu nașul ei, care este preot, a ajutat-o foarte mult să înțeleagă ce presupune un astfel de sacrificiu.
“El m-a lămurit cum e cu povestea asta… Eu eram într-o perioadă proastă şi el zice: <>. Așa am vrut eu. Mă gândisem și unde să merg. La Mănăstirea Nămăeşti, la Câmpulung. Bine că mi-a dat Dumnezeu minte și nu am făcut asta. Poate era păcat. Bine că mi-am dat seama că nu era bine să fac asta. Cu toate astea, încă nu zic niciodată niciodată”, a povestit Mirabela Dauer zilele trecute, la Antena Stars.
În urmă cu mai bine de 25 de ani, artista cu origini evreiești, a renunțat la religia ei și s-a botezat în religia ortodoxă.
„Eu la origine sunt evreică, eu am familie în Israel. M-am botezat acum 19 ani și acum sunt ortodoxă, dar nu pot să mă dezic de această naţie. Mama mea este îngropată în Israel. Tata e aici, în Bucureşti, pe Giurgiului, la Cimitirul Evreiesc. Are un monument frumos, am grijă de el. Eu ţin toate sărbătorile, şi creştine, şi evreieşti”, povestea Mirabela Dauer în 2014.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Pacat de ea ca a avut o asemenea soarta.Afost si este o femeie de treaba.