Monden

Un celebru actor divorțează după 20 de ani!

Celebrul actor Robert De Niro, câştigător a două premii Oscar, s-a despărţit de soţia sa după mai bine de 20 de ani de căsătorie, informează miercuri The Argus şi Press Association.

Potrivit unor surse media din Statele Unite, cunoscutul actor şi star al unor filme, între care ”Naşul: Partea a II-a”, ”Taurul furios” şi ”Băieţi buni”, s-a despărţit de soţia sa, Grace Hightower.

Cuplul s-a căsătorit în 1997 după o întâlnire la un restaurant din Londra şi are doi copii: un fiu, de 20 de ani, şi o fiică de şase ani.

De Niro, în vârstă de 75 de ani, şi Hightower, în vârstă de 63 de ani, s-au mai despărţit, actorul depunând actele de divorţ, în 1999. Ulterior s-au împăcat şi au reînnoit jurămintele de cununie, în 2004.

Hightower este cea de-a doua soţie a lui De Niro. El a mai fost căsătorit cu actriţa Diahnne Abbott în 1976 cu care are doi copii. Ei au divorţat în 1988. De Niro are de asemenea doi copii cu fosta lui prietenă Toukie Smith.

Robert de Niro a fost vizat de un colet exploziv

Actorul american Robert de Niro, vizat de un pachet suspect cu dispozitiv exploziv la fel ca alte personalităţi critice la adresa preşedintelui Donald Trump, le-a cerut vineri americanilor să răspundă la acest val de intimidare participând la alegerile legislative din 6 noiembrie, relatează AFP.

‘Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi forţelor de ordine curajoase şi eficiente care ne protejează că nimeni nu a fost rănit’, a spus actorul de 75 de ani, într-un comunicat transmis AFP.

‘Există ceva mai puternic decât bombele: este buletinul tău de vot. Oamenii trebuie să voteze’, a adăugat el.

Un pachet suspect, care conţinea un dispozitiv exploziv artizanal, a fost găsit şi neutralizat joi dimineaţă în birourile companiei sale de producţie Tribeca din Manhattan. Pachetul era similar celor trimise în ultimele zile către foşti sau actuali demnitari americani din Partidul Democrat, precum fostul preşedinte Barack Obama şi fostul secretar de stat Hillary Clinton, dar şi către biroul din New York al canalului de televiziune CNN.

Robert de Niro a participat la numeroase evenimente anti-Trump. El l-a insultat public pe liderul de la Casa Albă în cadrul unei ceremonii de premiere în iunie la New York. Trump i-a răspuns, numindu-l pe actorul în vârstă de 75 de ani ‘un individ cu un IQ foarte mic’.

Nimeni nu a revendicat trimiterea acestor colete, iar poliţia a lansat o anchetă pentru găsirea celor vinovaţi

Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-21T14:30:21+02:00 14:30

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More