Connect with us

Știri

A murit fiica actorului Marcello Mastroianni, Barbara Mastroianni

Barbara Mastroianni, designer de costume, dar și fiica cunoscutului actor Marcello Mastroiannni, a murit la vârsta de 66 de ani.

Femeia se lupta de ani de zile cu cancer la plămâni, iar în ultima perioadă s-a aflat internată într-un spital în Roma.

În ultimele momente de viață, Barbara Mastroianni a avut-o alături și pe Chiara Mastroianni, sora vitregă pe care Marcello Mastroianni o are cu Catherine Deneuve.

Fiica cunoscutului actor a ales să trăiască în discreție, preferând să nu fie la fel de cunoscută precum fiica sa. Aceasta a realizat de-a lungul anilor costume pentru producţii cinematografice precum „E la Nave va”, de Federico Fellini, „Buone Notizie”, de Elio Petri, şi „La nuit de Varenne”, de Ettore Scola.

Barbara Mastroianni, care s-a născut pe 2 decembrie 1951, a fost fiica lui Marcello și a primei soții sale, Flora Carabella. Mai târziu, acesta a mai avut o altă fiică, actrița Chiara Mastroianni, cu Catherine Deneuve, dar a rămas căsătorit cu Carabella de-a lungul vieții sale. Barbara și Chiara au fost cele mai bune prietene și au rămas aproape, Chiara fiind lângă patul ei până la sfârșit.

Barbara a moștenit dragostea tatălui ei de teatru și cinema și a lucrat ca designer de costume în Europa.

La înmormântare, care a avut loc sâmbătă, au participat Catherine Deneuve, alături de Chiara, precum şi cântăreţul italian Renato Zero.

Marcello Mastroianni s-a stins din viață pe 19 decembrie 1996.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top