Connect with us
Ancheta privind incidentele de la protestul din 10 august ajunge la Parchetul General

Știri

Ancheta privind incidentele de la protestul din 10 august ajunge la Parchetul General

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus marţi ca Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în acest dosar s-a dispus, la data de 11 august, începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă.

Precizăm că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare”, susţine Parchetul General.

Conform sursei citate, în acest dosar, au fost înregistrate, până în prezent, 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane.

PG menţionează că, în perioada 15 – 17 august 2018, în dosarul penal preluat de Secţia Parchetelor Militare se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri, însă activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu.

Contraziceri între Parchetul Militar și Jandarmerie pe tema protestului

Parchetul Militar Bucureşti şi Jandarmeria Română s-au contrazis marţi în legătură cu prezenţa unui procuror la protestul de vineri.

Astfel, prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat că la protestul de vineri din Piaţa Victoriei nu a fost prezent niciun procuror militar în centrul de comandă al Jandarmeriei.

„În primul rând, vreau să vă comunic faptul că în data de 11 august, după-amiaza, s-a primit o solicitare din partea Direcţiei Jandarmeriei a Municipiului Bucureşti.

S-a şi răspuns, în sensul că acest demers de a desemna un procuror să facă parte din Centrul de comandă mobil înaintat excede competenţelor profesionale şi deontologiei. De la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din Centrul mobil de comandă înaintat”, a precizat Ionel Corbu.

La scurt timp de la această declaraţie, Jandarmeria a transmis un comunicat de presă în care arăta că un procuror de la Parchetul Militar Bucureşti, locotenent colonel Bogdan Pîrlog, s-a autosesizat în legătură cu evenimentele din Piaţa Victoriei şi a fost prezent vineri în punctul de comandă şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale.

„În data de 10 august, în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, fiind prezent, în intervalul orar 17,00 – 04,00, atât în punctul de comandă înaintat, cât şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale”, explica Jandarmeria.

Contactat de Libertatea, acesta a spus: „La ora 17 am plecat de la birou și m-am îndreptat spre acasă. Undeva în jurul orei 18 am fost acolo pentru prima dată. Nici măcar nu s-a pus problema să îi temperez sau să iau vreo măsură cu privire la ei pentru că nu e treaba noastră .

El a mai precizat că nu există nicio procedură de coordonare sau de supraveghere a jandarmilor de către un procuror militar.

Citește și: Jandarmeria, anchetată pentru brutalitate. Parchetul Militar a deschis dosar penal

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top