Connect with us
Argeş: Circulaţia a fost restricţionată pe Transfăgărăşan

Știri

Argeş: Circulaţia a fost restricţionată pe Transfăgărășan

Probeme pe Transfăgărășan ! Traficul rutier pe DN7C a fost restricţionat luni, timp de câteva zeci de minute, în apropiere de Piscul Negru, unde o bandă de mers a fost blocată din cauza pietrelor căzute de pe versant, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, Florin Popa.

Acesta a precizat că o echipă de la Drumuri Naţionale a imtervenit cu un utilaj şi a îndepărtat pietrele, iar în prezent se circulă normal pe ambele sensuri de mers.

„Traficul a fost afectat parţial, în sensul că s-a circulat alternativ, pe o singură bandă, până când au fost îndepărtate pietrele căzute de pe versant. Au intervenit cei de la Drumuri Naţionale şi acum se circulă în condiţii normale”, a precizat Florin Popa.

Citește și: DN13 : Trafic îngreunat din cauza unui accident

38 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h, depistate în ultima săptămână

38 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h au fost depistate de Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române săptămâna trecută, cea mai mare viteză înregistrată de radar fiind de 211 km/h, atât pe autostrada A2, cât şi pe A3.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, toţi şoferii depistaţi conducând cu viteză excesivă au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile.

Potrivit sursei citate, 38 de şoferi au depăşit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 5 cazuri şoferii au fost depistaţi circulând cu viteze de peste 200 km/h.

Cea mai mare viteză, de 211 km/h, a fost înregistrată atât pe autostrada A3, la data de 24 iulie a.c., când poliţiştii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea pe sensul de mers Turda-Borş, cât şi pe A2, la data de 25 iulie, când poliţiştii au depistat un alt bărbat, de 60 de ani, din judeţul Ialomiţa, care circula cu aceeaşi viteză pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa.

Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top