Votez Alegeri Locale 2020, stiri, rezultate, exit poll

Argeș: Incendiu la spitalul din Valea Iașului. Peste 150 de pacienți, evacuați

14.05.2018
Argeș: Incendiu la spitalul din Valea Iașului. Peste 150 de pacienți, evacuați

Cei peste 150 de pacienţi internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Andrei” din localitatea argeşeană Valea Iaşului au fost evacuaţi, luni, după ce clădirea unităţii medicale a fost inundată cu fum provenit de la instalaţia electrică, după un incendiu produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, la faţa locului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă şi mai multe echipaje SMURD.

„Exista o mare degajare de fum. Au fost evacuaţi 158 de pacienţi. Doar 17 pacienţi au fost evacuaţi de către ISU, dintre care doi pe targă, restul erau evacuaţi de către personalul spitalului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure.

Conform aceleiaşi surse, niciunul dintre pacienţi sau dintre angajaţii spitalului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmează să fie stabilite cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui incendiu.

Citește și: Incendiu în Capitală pe 12 mai! O persoană a suferit arsuri grave