Braşov: Controale în tot judeţul pentru prevenirea pestei porcine

O comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, DSVSA, Direcţiei Agricole, Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit şi ai altor instituţii abilitate vor face controale, începând de vineri, în tot judeţul, atât la fermele de creştere a porcilor, cât şi în gospodării pentru prevenirea pestei porcine.

Hotărârea a fost luat joi, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la sediul Prefecturii, la care au participat prefectul Marian Rasaliu, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Dorin Enache, şeful IPJ, chestor de poliţie Valentin Flucuş, primari, administratori ai unor societăţi de creştere a porcilor.

”Avem focare importante de pestă porcină în sud-estul şi nord-vestul ţării şi de aceea încercăm să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a menţine situaţia actuală în judeţul Braşov, adică să nu existe pe viitor niciun caz de acest gen.

Vom constitui în regim de urgenţă o comisie care să fie funcţională începând de azi şi care se va deplasa în toate zonele din judeţ, se vor lua măsuri specifice, astfel încât acest virus periculos să nu intre în gospodăriile oamenilor, în ferme. Porcii domestici aflaţi în libertate în diverse locuri, cum ar fi stânile, vor fi retraşi în interiorul UAT-urilor pentru a fi protejaţi de contactul cu porcii mistreţi”, a subliniat prefectul Rasaliu.

Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, dr. Dorin Enache, a informat că pe lângă controalele efectuate la fermele de creştere a porcilor şi în localităţi, vor fi făcute verificări şi în trafic.

Mijloacele de transport animale, verificate

Urmează să fie verificate mijloacele de transport animale şi de alimente, fiind deja probleme cu o serie de autovehicule care veneau din sudul ţării.

”Toate instituţiile statului sunt angrenate în măsuri de prevenţie începând de la comunicarea riscului, evaluarea riscului, măsurile de profilaxie generală pe care trebuie şi le luăm în acest moment. Facem controale în trafic împreună cu reprezentanţii IPJ Braşov, la mijloacele de transport animale şi autovehiculele specializate pentru transport alimente.

Circulaţia animalelor se face doar cu aviz interjudeţean, iar toate avizele sunt comunicate la IPJ, cu care facem controale în trafic. Găsim suficient de multe autovehicule venite din partea de sud a ţării care nu îndeplinesc măsurile cerute în acest sens. Sunt întoarse din drum, se dau amenzi şi sunt dezinfectate. Controalele la cele 10 ferme de creştere a porcilor din judeţ se fac săptămânal”, a explicat dr. Dorin Enache.

Controale severe în toate stânile

Toate au fost catagrafiate, se ştiu efectivele, iar o mare parte dintre reprezentanţii acestor stâne şi-au relocat efectivele de porci în gospodăriile proprii. În zona localităţilor Feldioara-Holbav-Crizbav sunt mai multe ferme comerciale, iar la o distanţă de 2,5 km de cel mai mare complex de creştere a porcilor din Şercaia.

Acesta are un efectiv de 47.000 de capete, se află o aglomerare de animale care au avut probleme şi în perioada inundaţiilor şi unde trebuie intervenit.

”Aceste animale sunt crescute pe o insulă, în apropiere de râul Olt, asemănător ca în Delta Dunării, unde au fost probleme şi la inundaţii. Acel crescător nu doreşte să relocheze animalele, dar vineri, împreună cu reprezentanţii Prefecturii, ai Poliţiei, Jandarmeriei, vom lua măsurile care se impun”, a spus directorul DSVSA Braşov.

 Normele de biosecuritate impuse sunt triple după problemele apărute

”La noi în fermă, orice angajat, orice mijloc de transport intră ca în spital. Regulile de securitate sunt draconice. Suplimentar am făcut vizite la angajaţii noştri, la colaboratori pentru a nu avea contact cu porcii, fiecare vizită făcându-se pe baza unei fişe personale.

Problema pe care am semnalat-o şi la această întâlnire este ferma hibridă care se află la o distanţă de 2,5 km de societatea noastră şi care seamănă cu o grădină zoologică. Acolo se cresc tot felul de animale, inclusiv hibrizi de mistreţ, şi de aceea trebuie luate măsuri urgente de către autorităţi”, a spus Solomon.

Pe fondurile de vânătoare aflate în administrarea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Braşov sunt 384 de mistreţi.

”Avem instrucţiuni foarte clare, ştim exact unde trebuie să intervenim. Avem în anumite zone concentraţie şi efective mai mari de mistreţi şi, din păcate, în apropiere sunt obiective de creştere a porcilor, cum este zona Rotbav-Feldioara, unde este un fond de vânătoare al nostru şi unde efectivul se va reduce cu 10-15 exemplare, exact numărul care este în plus faţă de cel prevăzut în legislaţie.

La nivelul judeţului Braşov, efectivele totale de mistreţ împreună cu cele existente pe fondurile private de vânătoare ajung undeva la 2.000 de exemplare”, a spus directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor, Petru Noaghea.

În judeţul Braşov sunt 10 ferme de creştere a porcilor. Trei dintre aceste ferme au efective mai mari, în celelalte sunt cuprinse între 2.000 şi 4.000 de capete, a spus şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov.

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 09 aug.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii