Când va avea loc înmormântarea lui Cristian Țopescu

La numai o zi de când vestea că a murit cel mai cunoscut comentator TV din România, apar noi detalii despre când va fi înmormântat Cristian Țopescu.

Acesta s-a stins din viață marți, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Elias din Capitală.

Trupul neînsuflețit al cunoscutului comentator sportiv va fi depus jos, în intervalul 11:00-19:00, în Studioul 2.

„Televiziunea Română regretă dispariţia lui Cristian Ţopescu, vocea sportului românesc. (…) Cei care doresc să îşi ia rămas bun de la marele om de televiziune o pot face joi, 17 mai, în Studioul 2, în intervalul 11.00-19.00″, se arată în comunicatul transmis de TVR.

„Cristian Ţopescu, cel care şi-a legat vocea de marile victorii ale sportului românesc, a trecut în nefiinţă. Comentator de legendă, a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie sau victoria Stelei în Cupa Campionilor.

În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă”, se mai arată în comunicatul transmis de Televiziunea Română.

Citește și: Fanii lui Dinamo au stricat un moment de reculegere în memoria lui Cristian Țopescu. Ce au scandat

Cristian Țopescu, înmormântat cu onoruri militare

Cei care vor să îl conducă pe ultimul drum pe marele comentator o pot face vineri, la ora 11. Cristian Țopescu va fi înmormântat cu onoruri militare la spitalul Ghencea Militar.

Citește și: Durere fără margini! Cristian Țopescu a plecat dintre noi de ziua fiului său!

Cristian Țopescu a ajuns pe 8 mai la Spitalul Elias, iar până ieri a stat la Terapie Intensivă.

„Domnul Cristian George Țopescu în vârstă de 81 de ani s-a internat marți, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă și tratament în secția de Terapie Intensivă.

Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, dr. Negoiță Silvius, la scurt timp de la decesul marelui comentator.

 

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 16 Mai. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii