Connect with us
Când va da PSD ordonanță pe amnistie și grațiere

Știri

Când va da PSD ordonanță pe amnistie și grațiere

Ordonanța pentru amnistie și grațiere este doar o chestiune de timp, iar PSD o va adopta fie înainte de Crăciun, fie în prima lună a anului 2019, spun surse din rândul social-democraților, citate de presa centrală.

În ciuda unei opoziții mari din rândul societății civile și a președintelui Klaus Iohannis, PSD vrea să meargă până la capăt cu aministia și grațierea, mai ales că președintele său, Liviu Dragnea, are deja două condamnări, dintre care una definitivă și ar putea ajunge anul viitor în spatele gratiilor.

Liderul PSD i-a cerut lui Tudorel Toader la începutul săptămânii rezolvarea problemei și emiterea ordonanței până la sfârșitul anului. Potrivit surselor citate, emiterea unei OUG pe amnistie și grațiere este iminentă iar social-democrații mai așteaptă doar să motivarea Curții Constituționale pe Codul de Procedura Penală și Codul Penal pentru a-și fundamenta textul, scrie hotnews.ro.

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, ajutat de Tudorel Toader, este cel care se ocupă de redactarea textului, iar o decizie finală ar urma să fie luată după o ședință a Comitetului Executiv al PSD.

Înainte de a merge mai departe, Dragnea va cere susținerea și asumarea oficială a liderilor PSD pe această temă. De precizat este că în interiorul PSD se vorbește de mai bine de două luni de disponibilitatea ministrului de Interne, Carmen Dan, de a-și pune semnătura ca inițiator al unui OUG pe amnistie si grațiere, dar sursele din interiorul partidului susțin că lucrurile nu sunt până în acest moment tranșate.

Cert este că în maxim două luni, PSD va da această ordonanță care ar putea scoate nevinovați mii de infractori dovediți. Rămâne de văzut dacă ALDE, partenerul de guvernare al PSD, va fi de acord cu amnistia și grațierea.

Codrin Ștefănescu: PSD își asumă amnistia și grațierea

„Legile pe care le facem nu sunt pentru Liviu Dragnea. Legile sunt pentru zeci de mii de români și zeci de mii de familii de români călcate în picioare de un sistem odios pe care el îl protejează în fiecare zi prin tot ce face. (…)

PSD și ALDE, coaliția de guvernare, va duce la capăt toate legile justiției, modificările Codului Penal. Tot ce am promis vom face și, într-un final, cu siguranță ne vom asuma și ordonanța de amnistie și grațiere – nu știu sub ce formă: formă de lege sau formă de ordonanță”, a precizat Codrin Ștefănescu, secretarul general interimar al PSD, la Antena 3.

Klaus Iohannis: O ordonanță pe amnistie și grațiere va fi o catastrofă

”Graţierea şi amnistia au fost deja tema unei ordonanţe de urgenţă la începutul anului 2017 şi a dus la manifestări foarte ample din partea românilor, care nu-şi doresc aşa ceva. Ordonanţa 13, la vremea respectivă, a fost retrasă.

Însă există în continuare semnale că în PSD nu s-a abandonat această idee, chiar unii politicieni din PSD vehiculează aceste idei în spţiul public.

O astfel de ordonanţă care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni, până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România”, a declarat Klaus Iohannis, care a făcut și un apel „la politicienii lucizi din PSD” să blocheze o astfel de ordonanță.

Citește și: Lovitură pentru PSD! Ce a decis Klaus Iohannis: „Nu va mai exista nicio…

1 Comment

1 Comment

  1. Alex

    2018-12-03T15:03:27+02:00 at 15:03

    Vreau o țară ca în Occident, unde cetățeanul este respectat de către clasa politică, iar politicienii nu develizează bugetul țării

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top