Connect with us
Craiova: Fiul minor de 16 ani al unor judecători a provocat un accident în care a murit o tânără de 18 ani

Știri

Craiova: Fiul minor de 16 ani al unor judecători a provocat un accident în care a murit o tânără de 18 ani

Accident șocant în Craiova. O fată în vârstă de 18 ani a murit, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat. Autoturismul era condus de un adolescent de 16 ani, care avea o alcoolemie de 0.49mg/l. În urma evenimentului rutier, alte trei persoane au fost rănite. Băiatul este fiul unor judecători.

În noaptea de luni spre marţi, un tânăr de 16 ani conducea un autoturism pe strada Viitorului din Craiova, din direcţia Centurii de Nord către Hanul Doctorului, iar la un moment dat maşina s-a răsturnat.

În urma accidentului, o fată de 18 ani, aflată în autoturism, a murit, iar şoferul şi alţi doi pasageri au fost răniţi.

Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 0.49mg/l.

El este cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru ucidere din culpă.

„În jurul orei 3.00, un tânăr în vârstă de 16 ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul unei fete în vârstă de 18 ani, rănirea uşoară a şoferului şi a celorlalţi doi pasageri.

În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l. Autoturismul era condus pe strada Viitorului, din direcţia Centurii de Nord către Hanul Doctorului”, a explicat Mihaela Gîrd, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dolj.

Poliţiştii doljeni a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Unde erau părinţii când băiatul a luat maşina familiei

Poliţiştii craioveni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Abia după ce vor ieşi şi rezultatele alcoolemiei din sânge urmează să se stabilească ce măsuri se vor lua împotriva minorului şi nu e exclus ca pe numele său să fie emisă o ordonanţă de reţinere.

Minorul va fi supus unor investigaţii pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ când s-a urcat băut la volan. Băiatul are toate şansele să ajunga la penitenciarul de minori la care e delegat tatăl său.

Citește și: București: Două cadavre au fost găsite înfășurate în folii de plastic pe bulevardul Timișoara!

Tatăl a declarat poliţiştilor imediat după tragedie că nu a ştiut că fiul său îi luase maşina, el şi soţia lui fiind plecaţi în noaptea respectivă de acasă. Lavinia Unchiaşu, bunica băiatului, a declarat, la rândul ei:

„Eu am venit de la Băileşti, m-au adus copiii, pentru că soţul e în comă la spital. Când ne-am întors acasă am văzut că maşina nu mai era şi atunci am aflat ce s-a întâmplat“, potrivit adevărul.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top