Connect with us
CSM respinge o plângere a Inspecției Judiciare împotriva Laurei Codruța Kovesi

Știri

CSM respinge o plângere a Inspecției Judiciare împotriva Laurei Codruța Kovesi

Consiliul Superior al Magistraturii amână pentru data de 20 iunie pronunțarea în cazul acțiunii disciplinare exercitată de către Inspecția Judiciară împotriva Laurei Codruța Kovesi.

UPDATE 14.30: Consiliul Superior al Magistraturii a respins una dintre plângerile făcute împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Este vorba despre cea în care Inspecţia Judiciară a acuzat-o că şi-a trimis consilierul, un judecător, să facă controale la două servicii teritoriale.

Decizia nu este definitivă, însă eventuala contestație pe care ar putea să o facă Inspecția Judiciară va fi analizată de instanța supremă prin completul de cinci judecători dedicat acestor chestiuni de natură disciplinară care țin de cariera judecătorilor.

Procurorul șef al DNA a refuzat să se prezinte la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidențiale din 2009.

Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la respectiva comisie.

Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis, reacție tranșantă după decizia CCR. Ce are de gând cu Laura Codruța Kovesi

„În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

Și de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, arăta, la acea dată, IJ.

Citește și: Inspecția Judiciară a exercitată o nouă acțiune disciplinară împotriva lui Kovesi

Inspecția Judiciară anunță că au fost afectate onoarea profesională și prestigiul funcției de magistrat

De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a procurorului-şef al DNA, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice.

A funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află alte două sesizări ale Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top