Connect with us
CSM intervievează procurorii care vor să facă parte din Secţia de investigare a magistraţilor. Printre ei, Adina Florea

Știri

CSM intervievează procurorii care vor să facă parte din Secţia de investigare a magistraţilor. Printre ei, Adina Florea

Opt candidaţi înscrişi la selecţia pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea unor posturi de procurori în cadrul acestei secţii susţin vineri interviurile în faţa unei comisii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit CSM, pentru funcţia de procuror-şef al secţiei şi-au depus candidatura procurorii Ioan Viorel Cerbu, Elena Iordache, Iuliana Magdalena Olteanu, Florina Piloş şi Florena Esther Sterschi.

Pentru funcţia de procuror în cadrul acestei secţii candidează: Codruţa Simona Chindea, Adina Florea şi Sorin Eugen Iaşinovschi.

Citește și: Tudorel Toader a ignorat avizul CSM: Adina Florea, propusă la șefia DNA

Adina Florea este şi propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie

De asemenea, Florena Esther Sterschi, care candidează la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, a fost propusă anterior de Tudorel Toader pentru funcţia de procuror-şef la Secţia de resurse umane şi documentare din cadrul PÎCCJ.

Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ atât propunerii ministrului Justiţiei în cazul Adinei Florea, cât şi celei care o vizează pe Florena Esther Sterschi.

Cele două propuneri se află acum la Preşedinţie, în analiza şefului statului.

Consiliul Superior al Magistraturii a declanşat, pe 12 octombrie, procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea a cinci posturi de procurori în cadrul acesteia.

foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top