Connect with us
Cum l-a cunoscut Andreea Esca pe soțul ei! ”... şi am înţeles că era într-o relaţie”

Știri

Cum l-a cunoscut Andreea Esca pe soțul ei! ”… şi am înţeles că era într-o relaţie”

Andreea Esca a trecut prin multe încercări ca să ajungă să-l cucerească pe actualul ei soț cu care are și doi copii minunați. Alexandre Eram, căci despre el vorbim, putem spune ca s-a lăsat cam greu, dar nici Andreea nu s-a lăsat mai prejos!

A încercat până a reușit! Și nu a făcut rău deloc, pentru că în prezent formează una dintre cele mai unite și solide famili din media.

Andreea Esca şi Alexandre Eram s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, iar părinţi spirituali le-au fost Ana şi George Copos. Câteva luni mai târziu s-a născut fetiţa aceestora, Alexia, iar apoi a urmat un băieţel, Aris.

Nunta celor doi a fost evenimentul monden al anului şi a fost considerată de mulţi o nuntă de poveste.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Tango, Andreea Esca mărturisea că a pus la cale numeroase strategii pentru a atrage atenția lui Alexandre Eram, care, la acea vreme, era implicat într-o relație.

“Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta.

Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro Tv pe vremea aceea şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.

L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat.

Andreea Esca şi Alexandre Eram s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, iar părinţi spirituali le-au fost Ana şi George Copos.

Câteva luni mai târziu s-a născut fetiţa aceestora, Alexia, iar apoi a urmat un băieţel, Aris.

Nunta celor doi a fost evenimentul monden al anului, şi a fost considerată de mulţi o nuntă de poveste.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Tango, Andreea Esca mărturisea că a pus la cale numeroase strategii pentru a atrage atenția lui Alexandre Eram, care, la acea vreme, era implicat într-o relație.

“Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta.

Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro Tv pe vremea aceea şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.

Citește și: Andreea Esca, interviu savuros cu robotul Sophia!

L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat.

M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanţă şi am înţeles că era într-o relaţie.

Am văzut că nu reacţionează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă şi zic: taci că îl sun acum şi îi spun că îmi trebuie uşă, că aveau şi uşi la fabrica aceea”, spunea Andreea Esca.

Poveste cu final fericit! ”Era chiar foarte haios…”

„Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, aşa că n-am rezolvat nici cu uşa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deşi m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo… Ba chiar la stand, într-o zi, era şi cu fata aia cu care era el atunci…Era superbă, dar… ce să facem?

I-am zis „Bună” şi am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate.

Până la urmă, văzând că nu vrea şi nu vrea, a început să îmi iasă din cap. Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac. Am lăsat undeva în spate proiectul şi mi-am văzut de viaţă… Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti…

Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez!

L-am văzut şi i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină şi am plecat. Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care îşi smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă.

Era chiar foarte haios scris. Şi a doua zi a venit după jurnal şi m-a aşteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant şi, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”, a mai dezvăluit prezentatoarea de televiziune.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top