Connect with us

Știri

Cumplit! Accident în Suveava. O mamă și bebelușul ei, spulberați de o mașină pe trecerea de pietoni

O femeie şi un copil au fost accidentaţi, miercuri, pe o trecere de pietoni din proximitatea Palatului de Justiţie din municipiul Suceava, fiind transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, autorul accidentului ar fi un şofer care conducea cu viteză o maşină Audi A 8 cu numere de Constanţa, în timp ce femeia şi copilul traversau strada pe trecerea pentru pietoni din zona Palatului de Justiţie.

Cele două victime au fost transportate la UPU Suceava, femeia, care este grav rănită, fiind angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Şoferul a fost preluat în custodia Poliţiei Suceava şi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru a i se preleva de probe biologice.

Tot astăzi, un grav accident a avut loc și la stația CFR Murfatlar. O persoană care nu s-a asigurat la trecerea liniilor de cale ferată a murit după ce a fost lovită, miercuri dimineaţă, de un tren de călători.

Citește și: Grav accident în Lunca Corbului, Argeș, între un autocar și un camion

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia feroviară în zonă este oprită până la finalizarea cercetărilor la locul producerii accidentului.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala 800, la kilometrul feroviar 209+400 de metri, o persoană care nu s-a asigurat a fost lovită de trenul R 1580 Constanţa – Bucureşti, în Staţia de cale ferată Murfatlar, judeţul Constanţa.

n urma impactului, persoana a decedat. Circulaţia feroviară este oprită până la finalizarea cercetării locului faptei, estimându-se reluarea acesteia în aproximativ o oră”, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au menţionat că victima accidentului feroviar este o femeie.

Accident pe Autostrada A3 București – Ploiești. 2 persoane rănite

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, la kilometrul 68, în dreptul localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului în momentul în care a vrut să evite un obstacol şi a intrat într-un parapet median.

În urma impactului şoferul şi pasagerul din dreapta au fost răniţi, acesta din urma fiind şi transportat la spital.

Circulaţia rutieră este blocată pe banda a doua a sensului de mers Bucureşti – Ploieşti şi se desfăşoară pe prima, estimându-se reluarea în condiţii normale în aproximativ 30 de minute.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top