Connect with us
Cutremur în această dimineață, în Buzău. Ce magnitudine a avut

Știri

Cutremur în această dimineață, în Buzău. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 06.10, în zona seismică Vrancea, epicentrul cutremurului fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la adâncimea 144 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna, Râmnicu Sărat, Vălenii de Munte, Buzău şi Târgu Secuiesc.

De la începutul anului, în România au fost înregistrate cinci cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter, toate având epicentrul în zona seismică Vrancea. Ultimul seism puternic, cu magnitudinea 5,6, s-a produs în noaptea de 23 spre 24 septembrie.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4 pe scara Richter. În ultimii 10 ani, trei mişcări seismice au depăşit magnitudinea de 5 pe scara Richter, respectiv cele din 25 aprilie 2009, cu magnitudinea de 5,4 pe Richter, cel din 6 octombrie 2013 cu magnitudinea de 5,4 pe Richter şi cel din 22 noiembrie 2014 cu 5,4 pe scara Richter.

Un alt cutremur cu magnitudinea 5,6 a avut loc pe 24 septembrie, la ora 2.11, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri.

Un seism cu magnitudinea de moment 5,6 s-a produs la ora 2.11.20, în zona Vrancea, la 7 kilometri de localitatea Nereju, potrivit US Geological Survey (USGS), agenţia guvernamentală americană pentru cercetări geologice.

Seismul s-a resimţit în Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Craiova, potrivit site-ului earthquake-report.com.

Mişcarea seismică s-a simţit pe întreg teritoriul României, dar şi în Republica Moldova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top