Cutremur în România, în Vrancea. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, în judeţul Vrancea, la ora locală 3:24, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 129 de kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Odobeşti (32 km), Panciu (37 km), Focşani (45 km), Oneşti (48 km) şi Râmnicu Sărat (48 km).

În luna ianuarie 2019, în România s-au produs 14 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,4 pe scara Richter.

Anul trecut, cel mai puternic seism a avut loc în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, în timp ce în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5 grade, unul în septembrie, iar celălalt în decembrie.

Citește și: Cutremur 11 ianuarie 2019 în România. Ce magnitudine a avut seismul

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 18 ian.. 2019
Scris de , în Știri
Comentarii