Connect with us
Decizie a deputaților. Cine se poate pensiona la 67 de ani

Știri

Decizie a deputaților. Cine se poate pensiona la 67 de ani

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care dă posibilitatea medicilor să se retragă din activitate, la cerere, la vârsta de 67 de ani, fără a li se afecta însă dreptul de a beneficia de pensie la momentul împlinirii vârstei de pensionare.

Potrivit proiectului, medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex.

Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin trei luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare.

„Există posibilitatea şi dreptul ca medicul să se pensioneze la 65 de ani mergând pe prevederile actuale ale vârstei de pensionare.

Prin această modificare legislativă dăm dreptul medicului de a lucra la cerere până la 67 de ani având această posibilitate mai ales în zona medicilor de familie de a asigura o nevoie de personal de specialitate care lipseşte”, a afirmat preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este decizională.

Te-ar putea interesa și: Senatul a adoptat proiectul privind sistemul public de pensii

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

S-au înregistrat 81 de voturi ”pentru”, 12 – ”împotrivă” şi opt abţineri.

Plenul Senatului şi-a însuşit raportul de admitere cu amendamente întocmit de Comisia pentru muncă. Amendamentele adoptate, iniţiate de PNL şi UDMR, nu au fost de fond.

Niciunul dintre amendamentele respinse în comisie şi susţinute de unii iniţiatori pe parcursul a două ore nu a fost adoptat de plen.

Senatorul Marcel Vela a explicat, după vot, că PNL a votat împotriva proiectului pentru că acesta are „multe lacune”.

La explicarea votului, liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a precizat că Uniunea Salvaţi România „a votat prin abţinere” la acest proiect.

„Considerăm că pensiile românilor sunt mici şi trebuie mărite, dar că prin acest act normativ trebuiau abolite pensiile speciale şi că imperfecţiunile proiectului trebuiau să fie corectate în Senat”, a spus Alexandrescu.

Preşedintele Comisiei pentru muncă, senatorul PSD Ion Rotaru, a subliniat că actul normativ propus de Guvern este bun, necesar şi aduce „multe beneficii pensionarilor”.

„Am votat o lege importantă, care va însemna creşterea pensiei pentru toate categoriile de pensionari, care va însemna mai bine pentru aceştia”, a susţinut Rotaru.

Şi senatorul Dorin Bădulescu a subliniat că ALDE a votat pentru acest proiect, deşi în dezbaterile generale aferente proiectului a atras atenţia asupra „unor probleme şi principii referitoare la egalitatea de şanse şi respectarea drepturilor omului şi a persoanelor cu dizabilităţi”.

„Legea era mult prea importantă ca să fie sancţionată cu un vot împotrivă. De aceea, noi (ALDE – n.r.) am votat „pentru” şi sperăm ca acele mici imperfecţiuni pe care le-am sesizat aici să fie îndreptate la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională”, a declarat Bădulescu.

Ce prevede noua lege

În expunerea de motive se arată că actul normativ are ca obiect de reglementare eliminarea inechităţilor dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării.

Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Conform raportului de admitere acordat de Comisia de muncă, principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii, redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale,

Instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie, stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și: Pensia, doar pe card din 2019! Vestea care dă bătăi de cap pensionarilor

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top