Connect with us
Zborul RO 372 al companiei TAROM a întâmpinat probleme! Un motor aeronavei s-a defectat la 20 de minute de la decolare.

Știri

Defecțiune la motorul unui avion TAROM, imediat după decolare! Un celebru prezentator se află în aeronavă!

Un avion al TAROM s-a întors pe aeroportul din Bruxelles, la 20 de minute de la decolare, după ce a întâmpinat probleme la motor.

Update, ora 16.45: Conform unor surse, unul dintre motoarele aeronavei s-a defectat și trebuie înlocuit.

Știre inițială

Este vorba despre o aeronavă Boeing 737, care urma să aterizeze pe Otopeni în jurul orei 13.00. Zborul RO372 se afla încă în spațiul aerian belgian în momentul în care piloții au sesizat problema, potrivit site-ului FlightRadar. Avionul cu probleme are o vechime de peste 13 ani.

Tarom a reacționat după producerea acestui incident:

Cursa TAROM ROT 372 Bruxelles – Bucureşti, de astãzi 13 Iunie 2017, operată cu aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul din Bruxelles la ora locală 10:26, s-a întors din drum după 20 minute de zbor din cauza unei probleme tehnice apãrute la unul dintre motoare.

Aeronava a aterizat în siguranţã la Bruxelles, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţă la sol şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă a Companiei TAROM. Prioritatea Companiei TAROM este de a oferi pasagerilor sãi călătorii sigure.

Rareș Bogdan, printre pasagerii zborului Tarom cu probleme

Rareș Bogdan, prezentator la Realitatea TV, se afla în aeronava Tarom în momentul în care aceasta a început să aibă probleme. Acesta a relatat pe contul său de socializare cele întâmplate.

„Știți cum este sa ajungi deasupra plafonului de nori în plină urcare spre 7/8.000 și sa auzi o bubuitură groaznică în burta avionului? Vă spun eu…. E groaznic de neplăcut. Au trecut mai puțin de 10 minute de la decolare, urma un zbor de aproape 3 ore între Bruxelles și București. Apoi un comandant calm și hotărât care intra peste șefa de Cabină care avea la rândul sau o voce liniștita care încerca să insufle calm, pentru a da siguranță celor peste 100 de pasageri, ca a luat hotărârea să aterizeze de urgență pe Aeroportul Bruxelles de pe care abia plecasem…întoarce avionul, sa va țineți strânse centurile de siguranța și sa nu intrați in panică. Am aterizat!!!!! Cu bine. Update: Gata. Probleme grave cu un motor. A cedat în aer. Ne debarcă. Revin cu amănunte”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook, felicitând echipajul aeronavei pentru aterizarea în siguranță.

Citește și: O aeronavă Tarom a ieșit de pe pistă la Chișinău. Pasagerii cursei RO207 sunt teferi – VIDEO

Citește și: Cum arată cel mai nou avion al TAROM

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top