Connect with us
Deputatul Miron Ignat a încetat din viață

Știri

Deputatul Miron Ignat a încetat din viață

Veste tristă în politica românească. Deputatul Miron Ignat a murit joi, la vârsta de 76 de ani. Acesta era membru al Comunității Rușilor Lipoveni din Româniar, iar vestea tristă a fost dată astăzi prin intermediul unui comunicat.

Personalitate marcantă a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, Miron Ignat a fost un om de mare caracter, de o inteligenţă remarcabilă, un foarte bun diplomat şi strateg, reuşind să consolideze şi să dezvolte organizaţia la nivel naţional. A avut o imensă contribuţie la promovarea valorilor ruşilor lipoveni până în ultima clipă de viaţă, luptând pentru întărirea valorilor tradiţionale, culturale şi spirituale.

Citește și: Radu Demian a murit. Ce mesaj a transmis FRR

Datorită implicării sale active a fost posibilă atât construirea unor lăcaşe de cult ortodoxe de rit vechi şi reabilitarea multor altora, cât şi înfiinţarea a numeroase centre culturale locale. Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România îşi exprimă imensul regret şi aduce sincere condoleanţe familiei îndurerate în aceste zile triste.

Pentru noi toţi, trecerea în nefiinţă a domnului deputat Miron Ignat este o mare şi grea pierdere! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, afirmă reprezentanţii Comunităţii Ruşilor Lipoveni într-un comunicat transmis AGERPRES.

Deputatul Miron Ignat a murit marţi la Constanţa la vârsta de 76 de ani.

Miron Ignat s-a născut pe 24 august 1941, în Ghindăreşti, judeţul Constanţa şi a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ şi Institutul Bancar Român din Bucureşti.

A fost ales deputat, reprezentând Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, începând cu anul 2000.

Miron Ignat a făcut parte din Comisia permanantă pentru buget, finanțe și bănci

Din 2004 a fost ales în funcţia de preşedinte al CRLR, pe care o va deţine până în 2016. Şi-a continuat activitatea în cadrul CRLR ca membru al Consiliului Director şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale.

A fost membru al Biroului permanent din Camera Deputaţilor, fiind ales chestor, şi a făcut parte din Comisia permanentă pentru buget, finanţe şi bănci. Era membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Regatul Belgiei şi preşedinte al Grupului de prietenie cu Republica Belarus, membru al Grupului de Rugăciuni din Palatul Parlamentului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top