Connect with us

Știri

Ecaterina Andronescu vrea un nou examen pentru elevii de liceu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, consideră că elevii ar fi mai bine pregătiţi pentru examene dacă s-ar introduce o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal.

„Mă uit la rezultatele pe care le au elevii noştri, şi la examenul de finalizare a ciclului gimnazial de la clasa a VIII-a să avem peste 36% de elevi care nu iau nota 5,00, nu avem cum să nu tragem un semnal foarte serios de alarmă, ceva trebuie să facem acolo.

Dacă vă uitaţi la rezultatele de la examenul de bacalaureat în ultimii ani, o să constatăm acelaşi lucru: rezultate din ce în ce mai slabe. Trebuie să găsim nişte soluţii.

Una dintre ele ar putea să fie aceasta, să mai introducem o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal, în aşa fel încât să-i determinăm pe elevi să se pregătească mai bine, să nu lăsăm pregătirea din liceu pentru bacalaureat numai la sfârşitul examenului de Bacalaureat”, a precizat Andronescu, sâmbătă, la RTV.

Totodată, ministrul Educaţiei a admis că programele şcolare trebuie revizuite, în condiţiile în care cei mici trebuie să asimileze un volum uriaş de informaţii.

„Aceasta este o altă direcţie de acţiune (…). Materia noastră este excesiv de condensată pentru vârsta elevului din gimnaziu şi atunci o altă măsură pe care trebuie să o luăm este să revizuim programele şcolare. Este extrem de important acest lucru. Sunt multe idei, nu se pot face peste noapte toate, încercăm să le demarăm”, a adăugat ministrul.

Citește și: Ecaterina Andronescu vrea să introducă Bacalaureatul profesional. Cine ar putea susține examenul

foto: hepta.ro

2 Comments

2 Comments

  1. Zara Ionescu

    2019-01-02T10:05:19+02:00 at 10:05

    Primul lucru, esential, determinant pentru tot ce se intampla in educatia romaneasca ar fi sa se schimbe titularizrea in invatamant : din titularizarea in sistem a cadrelor didactice sa se schimbe in titularizarea pe post ! Aceasta ar responsabiliza cadrele didactice si nu le-ar lasa sa devina atat de supeficiale in actul didactic ! Din acest aspect ar decurge doar efecte pozitive : modul in care elevii ar percepe actul educational, modul in care ar fi motivati , modul in care ar deveni motivati si profesorii! Totu,l dar ABSOLUT TOTU,L ar deveni altfel !!! Toate efectele ar fi pozitive !!!

  2. ian

    2018-12-29T20:34:19+02:00 at 20:34

    Esti tampita! Ai condus ministerul o gramada de ani, iar rezultatele dezastruoase ti se datoreaza in mare masura!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top