Elena Gheorghe se întoarce la copilărie cu animaţia ,,Crăiasa Zăpezii 4: Ţinutul Oglinzilor”

Artista Elena Gheorghe schimbă din nou scena cu marele ecran, din 11 ianuarie, când revine cu entuziasm pentru a patra oara în interpretarea adorabilului personaj Gerda din animaţia fenomen ,,Crăiasa Zăpezii 4: Ţinutul Oglinzilor”.

De la debutul său în dublajul de animaţie în anul 2015 în interpretarea micuţei Gerda din ,,Crăiasa Zăpezii”, Elena Gheorghe declară în prezent că s-a ataşat foarte mult atât de personaj, cât şi de animaţia de succes a cărei vizionări alături de familie reprezintă de fiecare dată un motiv de bucurie.

,,Îmi place la nebunie să îmi împrumut vocea unui personaj de desen animat, pentru că este ca şi cum te-ai întoarce în copilărie şi ai putea să-ţi dai frâu liber imaginaţiei.

Este o reală plăcere să o dublez pentru a patra oară pe Gerda, de care deja consider că mă leagă o relaţie specială. Pentru mine a devenit deja o tradiţie vizionarea acestei animaţii alături de familia mea. În fiecare iarnă suntem prezenţi cu mic, cu mare, la cinematograf, curioşi de noile aventuri ale Gerdei.”, a concluzionat Elena Gheorghe.

De această dată fanii animaţiei ,,Crăiasa Zăpezii 4: Ţinutul Oglinzilor” vor avea ocazia să-l revadă pe Regele Harald, în momentul în care decide să interzică utilizarea magiei pe ţinutul său.

Singura care poate remedia situaţia şi păstra farmecul magiei este eroina Gerda. Ea îl va învăţa pe rege că cea mai mare putere nu este magia, ci credinţa în prietenie şi îngăduinţă. În cel mai nou film din serie, Gerda îi ajută pe troli, pe piraţi şi chiar pe Crăiasa Zăpezii.

Un film distribuit de Vertical Entertainment din 11 ianuarie în cinematografele din ţară, în varianta 3D, dublată în limba română.

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 11 ian.. 2019
Autor , în Știri
Comentarii