Connect with us

Externe

A încercat să intre cu mașina în mai mulți millitari! Suspectul a fost arestat

Un bărbat a fost arestat joi după ce a încercat să intre cu maşina în militari dintr-o cazarmă, în apropiere de Alpii francezi. Din fericire, nu au fost răniți.

Însă atacul survine la mai puţin de o săptămână de la atentatul jihadist din sud-vestul ţării ale cărui victime au fost înhumate chiar astăzi.

Motivaţiile atacului rămâne necunoscute. Cu toate acestea, se pare că suspectul a manifestat o puternică ranchiună faţă de militari, a indicat Parchetul din Grenoble.

‘În jurul orei 08.15, el a ameninţat verbal şase sau şapte militari care se aflau la alergare. El a insultat un al doilea grup de militari care alergau şi care l-au pierdut din vedere’. Este precizarea  colonelului Benoît Brulon, purtător de cuvânt al armatei.

Apoi bărbatul a încercat să intre cu maşina în militari. Din fericire, aceştia au reuşit să se refugieze pe trotuar fără să fie loviţi.

Vehiculul, un Peugeot 208, potrivit armatei, avea plăci de înmatriculare false. Numerele autoturismului nu corespundeau cu modelul vehiculului în baza de date a poliţiei, potrivit Parchetului.

Incidentul are loc la șase zile de la atacul din supermarket

Incidentul intervine în contextul în care joi au loc funeraliile celor patru persoane ucise vinerea trecută de către jihadistul Radouane Lakdim.

Miercuri a fost adus un omagiu naţional ‘sacrificiului’ de care a dat dovadă colonelul de jandarmerie, Arnaud Beltrame. Acesta şi-a pierdut viaţa în acea zi de vineri fatidică, după ce s-a oferit să ia locul unuia dintre ostaticii capturaţi de Lakdim în timpul atacului într-un supermarket din sud-vestul Franţei.

CITEȘTE ȘI: Luare de ostatici într-un supermarket! Un bărbat a împușcat deja un agent
Panică în Ucraina: un bărbat înarmat cu explozibil a luat 11 ostatici
Luare de ostatici la un post de radio! Atacatorul a pătruns cu forța în clădire

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top