Soția prințului Norodom Ranariddh al Cambodgiei, Ouk Phalla, a murit în urma unui accident rutier

Dramă în familia regală din Cambodgia. Soţia prinţului Norodom Ranariddh al Cambodgiei, Ouk Phalla, a murit după accidentul în care cuplul princiar a fost implicat duminică în oraşul Sihanoukville din provincia Preah Sihanouk (sud-vestul ţării).

Ouk Phalla, în vârstă de 39 de ani, reprezentantă a dansului tradiţional, a murit din cauza rănilor într-un spital din Preah Sihanouk, unde cei doi au fost transportaţi după accident, a declarat Chuon Narin, şeful poliţiei din provincie.

Acesta a mai spus că prinţul, în vârstă de 74 de ani, a fost mutat într-un spital din capitala Phnom Penh duminică după amiază.

Accidentul a avut loc la ora locală 09:00, când vehiculul lor model sport a lovit frontal un SUV taxi care circula din direcţia opusă şi transporta cinci pasageri, a detaliat generalul care s-a deplasat la locul accidentului. Toţi pasagerii taxiului au fost răniţi. Ambele vehicule circulau cu viteză, potrivit poliţiei.

Atenție, imagini care ar putea afecta emoțional!

Ranariddh este unul dintre fiii regelui defunct Norodom Sihanouk şi a avut o carieră politică haotică, potrivit Reuters. Conduce din 2015 partidul regalist Funcinpec, care l-a exclus cu ani în urmă. În 1997 a fost răsturnat în calitate de co-premier (1993-1997) într-o lovitură de stat sângeroasă. A fost de asemenea preşedinte al Adunării Naţionale din 1998 până în 2006.

În prezent, Ranariddh este şi preşedintele Consiliului Suprem de Consiliere Supremă al regelui Norodom Sihamoni, fratele său vitreg.

Te-ar putea interesa și: Buzău: Accident în Cioranca pe 17 iunie. Cinci persoane au fost rănite

Accident în Cioranca, județul Buzău, pe 17 iunie. Cinci persoane au fost rănite duminică într-un accident rutier produs pe DN2, pe raza localităţii Cioranca. Una dintre victime, grav rănită, a fost transportată cu un elicopter SMURD la Bucureşti.

„Două autoturisme care circulau în sensuri diferite au intrat într-o coliziune la intrarea în localitatea Cioranca, din cauza unui şofer care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alt autovehicul”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul-şef Mihai Drăghiciu. Citește continuarea AICI.

Sursa: agerpres.ro
Data publicării: 17 iun.. 2018
Scris de , în Externe
Comentarii